New Muslims APP

Sunt animalele marine interzise musulmanilor?

Sunt animalele marine interzise musulmanilor?

Yusuf Al-Qardawi

 

Toate animalele marine sunt îngăduite ( halal )

Moofushi_Kandu_fish

 

 

Prin animalele marine avem în vedere toate animalele care trăiesc numai în apă. Toate sunt considerate îngăduite ( halal ), indiferent cum ar fi obţinute: fie că sunt luate din apă vii, fie că sunt luate moarte, fie că plutesc. Aceste criterii sunt valabile atăt pentru peşti, cât şi pentru mamiferele marine, atât pentru câinele de mare, cât şi pentru porcul de mare şi celealte animale de mare, fără să aibă importanţă faptul dacă cel care le prinde sau le vânează este musulman sau nemusulman. Allah a fost îndurător cu robii Săi şi le-a îngăduit lor să mănânce toate soiurile de vieţuitoare care trăiesc în mare, fără nicio oprelişte şi fără să pună condiţia junghierii lor, aşa cum a pus pentru animalele de uscat. El i-a lăsat omului posibilitatea de a le ucide pe acelea dintre ele, evitând chinuirea lor în măsura în care este cu putinţă.

Allah Preaînaltul a grăit, arătându-se cu bunăvoinţă faţă de robii Săi:

 

’’ El este Cel care a supus marea, pentru ca voi să mâncaţi din ea carne proaspătă.’’ ( Al-Nahl: 14 )

 

Şi tot El a grăit:

 

’’Vânatul pe mare vă este îngăduit, iar mâncarea lui este pentru voi, ca şi pentru călătoi, merindă ’’ ( Al-Ma’ida : 96 ).

 

Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul a avut încredere toate vieţuitoarele de mare, fără excepţie, căci a grăit:

 

’’ Şi Domnul tău nu uită niciodată! ’’ ( Maryam: 64 )

 

 

 

(extract din cartea „Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II „Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...

lasa un raspuns


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.