New Muslims APP

Cei care tăgăduiesc

 

V-ați gândit vreodată, atunci când citiți un verset din Sfântul Coran, cine sunt „cei care tăgăduiesc” și pe care Allah subhanahu wa ta’ala îi amintește adeseori ca fiind asemeni celor surzi, muți și orbi? Oare cine sunt acești oameni și ce mesaj transmite următorul verset?

Şi de pildă cei care tăgăduiesc sunt ca şi cel la care se strigă, însă el nu aude decât un țipăt şi o chemare: surzi, muți, orbi. Ei nu pricep nimic!   (Al Baqara 2:171)

Acest verset ne îndeamnă să gândim mai profund la sensul cuvintelor pe care Allah subhanahu wa ta’ala  ni le transmite prin intermediul Sfântului Coran.

Cei care tăgăduiesc sunt acei oameni care, deşi cunosc adevărul, nu vor să îl accepte sub nici o formă. Cuvintele utilizate „cel care strigă,  dar nu aude decât un țipăt…” sunt cuprinzătoare şi le putem compara cu imaginea unui cioban care îşi strigă oile şi   acestea aud doar sunetele, dar nu înțeleg semnificația şi implicarea cuvintelor care le sunt adresate. De asemenea, ordinea în care Allah a ales să descrie acest aspect – „surzi, muți, orbi”, reprezintă Stiința şi Înțelepciunea Lui PreaÎnaltul în crearea ființei umane.

Cei care tăgăduiesc

De ce auzul apare înaintea văzului în Coranul Cel Sfânt?

Allah subhanahu wa ta’ala a menţionat în şaisprezece versete sfinte auzul şi văzul şi în toate aceste versete cuvântul auz apare înaintea cuvântului văz. De asemenea, Cel care Aude  – una din calităţile lui Allah Măreţul – apare însoţind calităţile Atoateştiutorul şi Văzătorul, precedându-le de fiecare dată.

„Unele surse referitoare la embriologie plasează începutul formării auzului înaintea formării văzului, situându-l în cea de a treia săptămână de sarcină, în vreme ce începutul formării ochilor este plasat în săptămâna a patra de sarcină. Poate că aceste surse să fie cele mai corecte – Allah ştie cel mai bine!  Din punct de vedere fiziologic, simţul auzului este mai important decât simţul văzului pentru dezvoltarea capacităţilor mentale şi afective ale copilului.”

Suntem îndemnați, așadar, să medităm asupra sensurilor profunde ascunse în aceste versete asemănătoare, care se explică şi se completează unul pe altul şi să nu fim asemeni celor descrişi de Allah subhanahu wa ta’ala  ca fiind „surzi, muți, orbi” – ci să auzim, să vorbim şi să vedem prin prisma credinței.

 

Acest material este unul din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic  „Islamul azi” –  „Lecția de vineri” – „Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran”, cu profesor Demirel Gemaledin, lectie editata si redactata de doamna Camelia H.  

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

lasa un raspuns


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.