Cumpatarea musulmanului

Cumpatarea musulmanului

 

Un verset dintre cele mai importante pentru viața noastră si care ar trebui să reprezinte un model de cântărire al lucrurilor pentru noi:

„Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca sã fiți martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi. Şi nu am ales Qibla pe care ai avut-o decât pentru
a-l şti pe cel care-l urmează pe Profet [când o vom schimba] şi pe cel care se întoarce pe călcâiele sale. Şi va fi lucru greu [acesta], mai puțin pentru cei pe care i-a călăuzit Allah. Şi nu va lăsa Allah să fie în deșert Rugăciunea voastră, căci Allah este față de oameni Iertător, Îndurător [Ra’uf, Rahim].”  (Al-Baqarah 2:143)

Allah a dat oamenilor cel mai de preț lucru şi anume calitatea a fi cumpătat: „am făcut din voi o comunitate cumpătată „ – a fi cumpătat, adică a nu exagera în nimic , şi nu ne spune Allah să nu exagerăm doar în credință, sau doar în lucrurile lumești, distracție, sărăcie sau bogăție, ne spune să nu exagerăm în nimic, si acesta este cel mai minunat lucru. Dacă Allah spunea spre exemplu „am făcut din voi o comunitate religioasă, credincioasă. …” atunci, probabil cu toții am fi fost extremiști, radicali. Dar nu, omul trebuie să știe cum sa obțină lucrurile lumești, dar şi pe cele din Ziua de Apoi. Un bun musulman trebuie să știe şi despre lucrurile moderne de care se poate folosi, dar şi despre modul cum se poate obține răsplata din Ziua de Apoi. Nu există un musulman care să oscileze doar într-o latură anume, ci el trebuie să fie bun în toate, sa ştie cum să facă rugăciunea dacă nu vede soarele sau nu are ceas, ce feluri de apă să folosească pentru abluțiune, cum să facă o afacere bună sau să distingă între persoanele de bună credință cu care pot porni la drum şi cele care vor să îl înșele, etc. Când Profetul a văzut o funie legată de doi stâlpi în moschee şi a întrebat ce-i cu ea acolo, companionii au răspuns că aceasta folosea ca sprijin în timpul rugăciunii atunci când cel/cea care se ruga, obosea. Atunci Profetul le-a spus că lui Allah nu îi place ca cineva să facă rugăciunea benevolă obosit, fiindcă, dacă cineva s-a plictisit de rugăciunea benevolă, şi Allah se plictisește de el. Prin urmare, trebuie să avem puterea, convingerea, dorința şi acea liniște psihică de a face acea rugăciune benevolă ( fiindcă, in cazul rugăciunii fard , după cum bine știm, trebuie făcută indiferent de situație, la timpul ei). Cine a gustat din dulceața credinței, cu adevărat a simțit-o!
Un musulman trebuie să aibă o viață chibzuită, el nu trebuie să trăiască sărac dacă are bani, dar nici să exagereze, fiindcă lui Allah îi place ca omul să respecte în totalitate aceste binecuvântări şi, mai devreme sau mai târziu, Allah i le va lua dacă își bate joc de ele şi le irosește nechibzuit. De aceea Profetul Muhammed, sallallahu aleihi wa sallem, spune : „Ce bine de credinciosul musulman care, dacă vine asupra lui un necaz, răbda şi îi mulțumește lui Allah şi dacă vine asupra lui o bucurie, la fel, îi mulțumește lui Allah!”
Să fim chibzuiți în tot ceea ce facem! Nu toată ziua in rugăciune, spre exemplu, sau toată ziua alergând după cele lumești, ci să le îmbinăm cumpătat, așa cum Allah ne-a învățat.
Ce înseamnă „oamenii să fie martori şi Profetul să fie martor” din versetul mai sus menționat? La sfârșitul predicii de adio Profetul le-a cerut mărturie companionilor şi a spus :”O, Allah, oare nu mi-am întregit misiunea?” – aceasta este mărturia oamenilor că Profetul, sallallahu aleihi wa sallem, a transmis tot mesajul așa cum l-a primit de la Allah, fără a ascunde nimic din islam, iar Profetul, de asemenea, va fi martor la faptele noastre în Ziua de Apoi şi ne va recunoaște după semnele abluțiunii şi semnele de la sujud.
Putem înțelege de aici că înțelepciunea din spatele schimbării qiblei de la Quds la Meka, printre alte motive pe care le-am menționat anterior, constă şi în încercarea oamenilor.
Prin urmare, cel mai important lucru, printre multe alte binecuvântări, pentru care trebuie sa îi mulțumim lui Allah este calauzirea.
Şi nu va lăsa Allah să fie în deșert Rugăciunea voastră, căci Allah este față de oameni Iertător, Îndurător [Ra’uf, Rahim].”
Așa se prezintă Allah nouă pentru a-l cunoaște, Ra’uf, Rahim , iar noi ar trebuie să ne rugăm folosind aceste nume : O, Allah, tu ești Iertător, iartă-ne! O, Allah, tu ești Îndurător, îndură-te de noi!

 

(Fragmentul de mai sus reprezinta transcriptul unei parti dintr-o lectie tinuta de dl. Demirel Gemaledin)

În legătură cu o postare