Purtătorul Coranului
partea a doua
Saalim a avut o credinţă sinceră şi a urmat calea lui Allah prin adoptarea conduitei celor credincioşi şi pioşi. Nici genealogia şi nici poziţia sa în societate nu aveau niciun fel de importanţă pentru el. Era înălţat de evlavia sa şi de sinceritate până la cel mai înalt nivel al noii societăţi pe care o constituia Islamul şi o fundamenta pe o bază nouă, măreaţă şi justă, o bază rezumată în următorul glorios verset: „Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi.” (Coran 49: 13) şi în nobilele hadisuri: „Arabii nu le sunt superiori nearabilor decât prin evlavie.”; „Fiul unei femei albe nu este superior fiului unei femei negre decât prin evlavie.”
În cadrul acestei noi, drept călăuzite societăţi, Abu Hudhaifah, care era doar un sclav ieri, a avut onoarea de a se afla la conducere, de a avea putere şi de a guverna. Mai mult decât atât, el şi-a onorat familia, căsătorindu-l pe Saalim cu nepoata sa, Faatimah Bint Al-Waliid Ibn ‘Utbah. Şi în această nouă, bine călăuzită societate, care a distrus nedreapta structură de clasă şi a scos în afara legii falsele distincţii şi privilegii, Saalim s-a aflat mereu în rândul întâi datorită sincerităţii, credinţei şi curajului său.
Da, el a devenit imam pentru muhaajiruunii din Mekka, la Medina, în timpul rugăciunii din Moscheea Qubaa’. Există dovezi în cartea lui Allah, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit musulmanilor să înveţe de la el. Erau alături de el oameni de o bunătate şi o excelenţă nemaipomenită, ceea ce l-a determinat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îi spună: „Laudă lui Allah care a făcut în naţiunea mea oameni ca tine!” Fraţii săi musulmani l-au numit „Saalim dintre cei drepţi.”
Într-adevăr, povestea lui Saalim este asemeni poveştii lui Bilaal şi asemeni celei a zecilor de sclavi şi de săraci pe care Islamul i-a eliberat de servitute şi slăbiciune şi i-a făcut imami şi comandanţi într-o societate a călăuzirii, a raţiunii, a integrităţii conduitei şi a sincerității.
Saalim era un depozitar al tuturor virtuţilor nobile ale Islamului. Aceste virtuți s-au cristalizat în el şi în jurul său, iar credinţa sa adevărată şi profundă le-a aşezat în ordinea adecvată, dispunând de ele în cel mai frumos mod. Printre cele mai de seamă virtuţi ale sale se număra francheţea în privinţa a ceea ce percepea el ca fiind adevărul. Într-adevăr, nu rămânea tăcut când observa un lucru despre care considera că este de datoria sa de a vorbi. Nu trăda viaţa prin păstrarea tăcerii atunci când erau comise greşeli.
Saalim şi companionul său, Abu Hudhaifa, au realizat ceea ce şi-au dorit. Împreună au devenit musulmani, impreună au trăit şi împreună au murit ca martiri.