Proiectarea moscheilor în stilul Profetului

Proiectarea moscheilor în stilul Profetului

Dr. Jasser Auda

traducere: Virginia S.

  

            Mai jos puteti observa modul în care era organizată Moscheea Profetului în timpul vieții sale:

Sunnah instituită de-a lungul vieții Profetului (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!) era ca bărbații să formeze rânduri în spatele Profetului (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!), în ordine. Pe de altă parte, rândurile femeilor începeau să se formeze din capăt către mijloc. Când băieții participau la rugăciune rîndurile lor se aliniau separînd pe cele ale bărbaților de cele ale femeilor.

Profetul (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!) a construit Moscheea în luna Rabi` Al Awwal a primului an Hijri (622 d.H). Avea aproape 35 de metri în lungime și 30 de metri lățime cu o înălțime de aproximativ 2,5 metri cu acoperiș făcut din frunze de palmier. Coloanele erau făcute din trunchiuri de palmieri, pe când pereții erau din cărămizi de chirpici.

El (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!) a făcut-o spațioasă și a deschis trei uși care eu folosite atât de bărbați, cât și de femei:

  • Intrarea Ar-Rahmah (Milostenia) care este numită și ușa lui `Atikah (la vest);
  • Intrarea lui Uthman cunoscută astăzi sub denumirea de Ușa lui Jibril. Aceasta este ușa pe unde intra Profetul (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!) în Moschee (la est);
  • A treia ușă aflată în partea din spate (la sud). La vremea aceea Qiblah era către Ierusalim. Apoi, când Qibla s-a schimbat către Ka’bah, în al doilea an Hijri, ușa sudică a fost blocată, în timp ce una nordică a fost deschisă.[1]

Rândurile de bărbați și de femei nu erau în clădiri diferite sau separate de ziduri sau perdele, deși s-ar fi putut face acest lucru.

`Urwah ibn Az-Zubair relatează că Asmaa’ a spus:

„Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!) s-a ridicat în picioare din mijlocul nostru și a ținut o predică, menționând pedeapsa suferită de o persoană decedată în mormânt. După care oamenii au fost gălăgioși într-un mod care nu mi-a permis să aud cuvintele de încheiere ale Trimisului lui Allah. Când s-au liniștit, l-am întrebat pe un bărbat care era aproape de mine, «Fie ca Allah să te răsplătească, ce a spus Trimisul (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!) în încheierea predicii?» El a răspuns, «Mi-a fost revelat că veți fi testați în mormintele voastre într-un mod aproape asemănător cu cel al lui Dajjal.»”[2]

Fatimah bint Qais de asemenea a relatat,

„S-a anunțat public ca lumea să se adune pentru rugăciune și apoi m-am aflat printre cei care se îndreptau către Moschee.”

Ea a adăugat,

„Eram în rândul din față al femeilor, care era în spatele ultimului rând de bărbați, când   l-am auzit pe Profet (pacea și binecuvântarea fie asupra sa!) spunând, în timp ce era la amvon, «Cu adevărat, verii paterni ai lui Tamim Ad-Dary au navigat pe mare..».”[3]

 

 

 

[1]  Vezi Ibn Sa`d’s At-Tabaqat AlKubra, 3/609, and Wafa’ Al-Wafa Bi-Akhbar Dar Al-Mustafa, 1/75-249.

[2] Sahih Al-Bukhari, capitolul despre funeralii, 3/479, până la cuvîntul “clamored”, și apoi An-Nasa’i a relatat restul, 7/200, prin lanțul precizat de Bukhari.

[3] Muslim’s Sahih, the chapter on ordeals, 8/205.

În legătură cu o postare