Profetul și companionii
Analizează-i viaţa şi judecă cu raţiunea şi intelectul pe care îl deţii. Percepi vreun motiv de suspiciune? Simţi că există vreun neadevăr? A spus vreodată o minciună sau a trădat pe cineva? A judecat pe cineva nedrept? A neglijat vreodată o îndatorire sau a lăsat deoparte o acţiune nobilă? A insultat vreodată pe cineva sau a adorat un idol? Citeşte cu atenţie şi cu meticulozitate, investighează, pentru că nu există niciun stadiu al vieţii sale care să fie ascuns sau voalat.
Dacă viaţa sa, după cum vezi şi observi, nu constituie nimic decât puritate, adevăr şi glorie, este raţional şi logic ca un om cu astfel de trăsături să spună minciuni la vârsta de patruzeci de ani? În legătură cu ce ar minţi? Despre Allah, pretinzând că el este Profetul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ales, preferat şi inspirat de către El?
Aceasta, credem, a fost atitudinea primilor credincioşi faţă de Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), al muhaajiruun-ilor precum şi al celor care l-au adăpostit şi l-au susţinut.
A avut o atitudine fermă şi promptă care nu a lăsat loc ezitării sau pasivităţii. Un bărbat care a dus o viaţă atât de pură şi de luminoasă nu putea minţi în legătură cu Allah. Având o intuiţie atât de profundă, credincioşii au văzut lumina lui Allah şi au urmat-o.
Au mulţumit intuiţiei lor când au văzut mai târziu cum Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era susţinut de către Allah şi cum întreaga peninsulă îi era recunoscătoare. Numeroase binecuvântări nebănuite şi daruri i-au fost oferite, devenind din ce în ce mai modest, mai sobru şi mai evlavios, până când L-a întâlnit pe Allah la momentul stabilit, stând aşezat pe un covoraş care şi-a lăsat urmele pe corpul său.
Şi când l-au văzut, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ale cărui stindarde au acoperit victorios orizontul, a coborât din amvon şi a primit oamenii spunând, cu ochii în lacrimi: „Dacă am biciuit spatele cuiva, aici este spatele meu, deci lăsaţi-l să-şi ia revanşa. Dacă am luat banii cuiva, aici sunt banii mei, deci lăsaţi-l să ia din ei.”
Credincioşii l-au văzut în timp ce unchiul său, Al-’Abbas, îl ruga să-i ofere una dintre slujbele obţinute de către musulmanii obişnuiţi când acesta şi-a cerut scuze cu blândeţe, spunând: „Cu adevărat, unchiule, nu oferim acea slujbă cuiva care întreabă de ea sau cuiva căruia îi pasă de ea.”
Ei l-au văzut împărtăşind necazurile şi foametea care s-a abătut asupra oamenilor, impunându-şi sieşi şi semenilor săi un principiu veşnic valabil: „A fi primul care simte foame dacă oamenilor le este foame şi ultimul care să-şi potolească foamea când oamenii sunt înfometaţi.”
Da, primii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă.