Adnan Ash-Sharif
„STRICĂCIUNEA S-A ARĂTAT PE USCAT ŞI PE MARE, DIN PRICINA A CEEA CE SĂVÂRŞESC MÂINILE OAMENILOR, PENTRU CA [ALLAH] SĂ-I FACĂ PE EI SĂ GUSTE O PARTE DIN CEEA CE AU FĂCUT EI. POATE CĂ EI SE VOR ÎNTOARCE!”
Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene stricăciune şi să nimicească semănăturile și dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăciunea! (Al-Baqarah 2:205).
Pădurile ecuatoriale reprezintă „plămânul verde al pământului”, aşa după cum le-au numit savanţii ecologişti, dar, de zeci de ani, omul distruge în fiecare minut treizeci de hectare din ele, adică 157 mii de kilometri pătraţi anual. Dacă lucrurile vor continua astfel, la începutul secolului al XXI-lea, nu vor mai exista decât 11 milioane de kilometri pătraţi din ele. Africa a pierdut, în decursul ultimei jumătăţi de secol, 80% din pădurile ecuatoriale, fiind urmată de Asia – îndeosebi Malaezia şi Indonezia, şi apoi de America de Sud, în care pădurile ecuatoriale reprezintă jumătate din resursele forestiere mondiale, având o vârstă de aproximativ 150 milioane de de ani. În pădurile sud-americane, trăiesc 3 milioane de specii vegetale şi animale, care se reduc într-un ritm de o specie, în fiecare 15 minute, datorită distrugerii mediului de către om, în decursul secolului al XX-lea.
Consecinţele se văd în deşertificarea crescândă a solului, în secetă, în scăderea resurselor alimentare, în creşterea foametei în cele mai multe ţări din lumea a treia, devenite sărace din cauza lăcomiei omului puternic şi a împilării de către el a semenului său slab, a omului care se consideră astăzi civilizat şi-i caracterizează pe ceilalţi ca fiind săraci sau în curs de dezvoltare. El este vinovat de epuizarea bunurilor pământului, de sărăcirea resurselor lui economice şi de menţinerea populaţiei lui în întunericul ignoranţei, în sărăcie şi înapoiere.
Dezastrul se va abate, mai devreme sau mai târziu, asupra tuturor, dacă omul nu va opri, înainte de a fi prea târziu, consecinţele distrugătoare asupra balanţei mediului terestru, pe care le-au produs cerinţele civilizaţiei sale materiale de un secol şi mai bine; naşterea unui singur copil în S. U. A. constituie, pentru resursele pământului şi pentru poluarea mediului, o povară egală cu cea provocată de naşterea a două sute de copii în India, carnea şi proteinele consumate de un individ din ţările bogate, echivalează cu ceea ce consumă cincizeci de indivizi din ţările sărace, dar, cu toate acestea, unii specialişti din domeniile alimentaţiei şi mediului pun distrugerea mediului şi reducerea resurselor, pe seama ţărilor din lumea a treia.
Omul, îndeosebi omul civilizaţiei din secolul al XX-lea, nedrept, neştiutor, adversar învederat, stricător pe pământ şi vărsător de sânge, aşa cum l-au caracterizat versetele sfinte, nu s-a limitat la poluarea pământului, la epuizarea bunurilor lui şi la dezechilibrarea balanţei exacte a compoziţiei învelişului atmosferic care protejează pământul, ci a transformat râurile şi fluviile, lacurile, mările şi oceanele în locuri în care aruncă gunoaiele şi reziduurile uzinelor şi ale vapoarelor sale, în depozit pentru reziduurile uzinelor sale atomice şi poligon pentru experimentarea armelor sale distrugătoare.
În anul 1979, de pildă, omul a aruncat milioane de tone de reziduuri petroliere, 50 tone de derivate toxice ale mercurului, 250. 000 tone de derivate toxice ale plumbului, milioane de tone de resturi şi reziduuri ale uzinelor sale şi, în consecinţă, s-au modificat temperatura şi salinitatea apei fluviilor şi mărilor, iar acest lucru s-a repercutat negativ asupra resurselor animale şi vegetale marine şi asupra climatului. În ultimii treizeci de ani, resursele animale marine de peşte s-au redus la 30%, au dispărut 94% din balene, numărul păsărilor marine a scăzut la jumătate, a dispărut cea mai mare parte a recifilor coralieri, iar partea rămasă a devenit bolnavă şi poluată. Oare aude cineva avertismentul pe care l-a lansat, în urmă cu zece ani lumii, cercetătorul oceanolog al faunei marine Yves Cousteau, care a zis: ,,Ciclul apei şi viaţa sunt inseparabile. Este clar că, dacă vrem să salvăm omenirea, este necesar, mai întâi, să salvăm oceanele!”
Centrul Cultural Islamic IslamulAzi