- continuarea partii intai:
„Islamul a fost construit pe cinci (stâlpi), mărturisind că nu există o altă zeitate în afară de Allah şi că Muhammad este Trimisul Lui, realizând rugăciunile, plătind dania, făcând pelerinajul la Kaba şi postind în Ramadan.” (Bukhari, Muslim)
Ritualurile de rugăciune necesită timp pentru a fi învăţate, iar un convertit ajunge să înţeleagă că Allah scuză scurtăturile la început, câtă vreme acesta face eforturile necesare pentru a învăţa. Nu în ultimul rând, rugăciunile trebuie să fie făcute la timpul lor, iar convertitul are datoria de a învăţa şi de a-și perfecţiona rugăciunea cât mai repede posibil şi în concordanţă cu felul şi condiţiile ei, conform legii islamice (șari’ah). Într-un anumit moment al primului an, musulmanul convertit se va confrunta cu postul din luna Ramadan şi perioada pentru hajj (pelerinaj) la Mekka, care urmează lunii Ramadan, la distanță de două luni lunare.
Ambii stâlpi islamici demonstrează aspectul practic al religiei islamice şi, deşi a ține post pentru prima dată poate fi o experienţă formidabilă pentru unii, convertitul se poate simţi confortabil ştiind că inabilitatea de a posti poate fi compensată. În această privinţă, postul nu este obligatoriu pentru cei care se găsesc în situaţia de nu-l putea îndeplini, din cauza stării proaste de sănătate sau a vârstei înaintate. În mod similar, hajj-ul este o datorie pentru musulmanii care au posibilitatea (atât fizică, cât şi financiară), însă aceia care nu au posibilităţi sunt scutiți câtă vreme circumstanţele îi constrâng. Oricum, importanţa acestor stâlpi religioşi nu ar trebui subestimată şi o persoană ar trebui să accepte dispensa doar dacă este inaptă cu adevărat să efectueze ritualurile impuse.
Spre exemplu, Umar (companion al lui Muhammad şi cel de-al doilea calif) a evidenţiat importanţa hajj-ului, afirmând faptul că „musulmanul care are capacitatea de a efectua hajj-ul, dar nu o face şi moare în acea stare, trebuie lăsat să moară ca un evreu sau creştin.” (Bayhaqi)
Plata daniei, datorată săracilor, este ultimul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului care reprezintă o obligație a convertitului; dania se plăteşte o dată pe an. Probabil unul dintre cei mai puţin înţeleşi stâlpi ai practicii islamice, dania nu este o zeciuială, deci dania nu este un procent din venituri. Unii oameni au nevoie de întregul lor venit pentru a trăi şi nu-şi pot permite să plătească nimic. Dania, în aceste condiţii, nu este un procent din venituri, ci mai degrabă un procent din averea în exces, ceea ce înseamnă că musulmanii trebuie să plătească un procent mic (fie 2,5%, fie 5%, în funcţie de categorie) drept danie din averea care depășește necesitățile în decursul unui an. Prin urmare, dacă o persoană are pe parcursul a unsprezece luni un milion de dolari, iar în ultima lună din an, pierde tot, nu datorează nicio danie. De asemenea, dacă o persoană începe un an cu o casă, o maşină şi un salariu şi sfârşeşte anul cu aceeaşi casă, aceeaşi maşină şi acelaşi salariu şi nimic acumulat în plus, faţă de anul precedent, nu datorează nicio danie. Dania este datorată atunci când sursele bunăstării (precum banii, aurul, recoltele, bunurile şi marfa destinată vânzării etc.) depăşesc nevoile persoanei, iar aceasta le posedă pe parcursul întregului an.
Discuţia de mai sus furnizează doar date esenţiale, dat fiind faptul că fiecare dintre cei cinci stâlpi ai Islamului poate fi discutat într-o carte dedicată separat.
____________
Sursa: Mărturia adevărată, autor Dr. Laurence B. Brown