DE CE AM ALES ISLAMUL?

 

„Deseori mi se adresează următoarea întrebare: „De ce te-ai convertit la Islam și ce te-a atras la aceasta religie în mod deosebit?”.

Trebuie să recunosc că nu pot să dau un răspuns tranșant. Nu pot spune că m-a atras o anumită învățătură a sa, ci, mai degrabă, faptul că Islamul reprezintă un edificiu complet, minunat, compact, clădit pe învățături morale, pe lângă cele referitoare la viața practică. Nu pot să spun astăzi care dintre laturile lui m-au atras mai mult. Islamul, in opinia mea, este un edificiu perfect întocmit și fiecare dintre părțile sale a fost astfel orânduită încât toate să se completeze reciproc, neexistând nimic de prisos; din toate acestea a rezultat o armonie perfectă, solidă. Mai degrabă, înclin să cred că am fost impresionat cel mai puternic de ansamblul învățăturilor și indatoririlor „așezate la locurile cele mai potrivite”. M-am străduit să învăț tot ceea ce am putut din Islam. Am studiat Coranul cel Sfant și Traditia (Hadith) Trimisului (Allah să-l binecuvanteze și să-l miluiască!). Am studiat limba Islamului și multe lucrări scrise despre această religie sau ca reacție împotriva ei. Am petrecut peste cinci ani în Hejaz și Nejd cea mai mare parte din aceasta perioadă pentru a mă familiariza cu mediul inițial al religiei la care a chemat Profetul arab. Având în vedere că Hejazul este locul de întâlnire al musulmanilor din toate țările lumii, am putut să fac comparație între diversele puncte de vedere religioase și sociale din lumea musulmană actuală. Aceste studii și comparații mi-au creat convingerea ferma că Islamul, prin dimensiunea sa spirituală și socială, continuă să fie în pofida obstacolelor pe care le-a generat înapoierea musulmanilor „cea mai puernică forță marcată de ardoare pe care a cunoscut-o omenirea”.

 _______________

Muhammad Asad (născut cu numele de Leopold Weiss) (1900–1992), a fost un evreu austriac care s-a convertit la Islam, jurnalist al secolului XX, voiajor, scriitor, critic social, lingvist, reformator, gânditor, diplomat, teoretician politic, traducător și savant. Asad este unul dintre cei mai influenți musulmani europeni ai secolului XX.

 

În legătură cu o postare