Mita este interzisă!
Una dintre faptele al căror făptaş se socoteşte printre cei care mănâncă averea oamenilor pe nedrept este mita. Mita sunt banii care se achită unei persoane influente sau care deţine o funcţie publică, pentru a da în favoarea lui sau împotriva adversarului său decizia pe care o voieşte el sau pentru a îndeplini o faptă în favoarea lui sau pentru a întârzia un lucru în defavoarea adversarului său etc.
Islamul i-a interzis musulmanului să urmeze calea mituirii cârmuitorilor şi ajutoarelor lor, după cum le-a interzis şi acestora să o primească, dacă li se va oferi, iar altora le-a interzis să mijlocească între cei care primesc şi cei care dau mită.
Allah Preaputernicul a grăit:
„Nu vă luaţi unii altora averile pe nedrept şi nu-i ademeniţi cu ele pe judecători, ca să mâncaţi o parte din averile oamenilor pe nedrept şi cu bună ştiinţă” (Al-Baqara: 188).
Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Blestemul lui Allah atât asupra celui care dă mită cât şi asupra aceluia care primeşte mită pentru judecată!”[1]
Iar despre Thawaban s-a relatat că a zis: Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a blestemat atât pe „cel care dă mită şi pe cel care primeşte mită, cât şi pe cel care mijloceşte între ei”.[2]
Dacă cel care primeşte mita o ia pentru a nedreptăţi, atunci el săvârşeşte mare păcat! Iar dacă el va căuta dreptatea, aceasta este o datorie a lui fără să primească în schimbul ei bani.
Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – l-a trimis pe Abd Allah bin Ruwaha la evrei pentru a estima impozitul pe care ei trebuiau să-l achite pentru palmierii lor şi i-au oferit lui nişte bani. Dar el a zis: „Mita pe care voi aţi oferit-o este oprită şi noi nu vrem s-o primim!”[3]
Nu este de mirare că Islamul a interzis mita şi a fost foarte aspru cu cei care o practicau, căci răspândirea ei într-o societate înseamnă răspândirea stricăciunii şi nedreptăţii ca urmare a unei judecăţi pe nedrept sau a abţinerii de la darea unei hotărâri pe drept, a punerii în faţă a ceea ce ar trebui pus la urmă sau a punerii la urmă a ceea ce ar trebui pus în faţă, a răspândirii arivismului în societate, nu a spiritului datoriei.