Mi-am pierdut vederea
Ma numesc Andrei Mihai si am 34 de ani. Am lucrat intr-o tamplarie de langa Bucuresti timp de 11 ani. Aveam un ritm de lucru extrem de extenuant, dar trebuia sa lucrez, iar varsta nu imi punea deloc probleme. Acum un an m-am accidentat la ochi. In urma accidentului am probleme grave de vedere cu unul dintre ochi, iar cu celalalt ochi nu pot vedea deloc. A fost o perioada extrem de urata pentru mine. Si am suferit enorm. Nu ma refer doar la suferinta fizica, dar foarte mult la cea psihica!
Parca mi se pusese nu doar o perdea in fata ochilor, ci chiar si in fata sufletului meu! Refuzam orice incercare de apropiere a cuiva! Chiar si a apropiatilor mei sau a familiei mele. De parca, nemaivazand, nu imi pierdusem doar orientarea fizica, dar si emotionala! Nu stiu daca pot sa exprim cu totul ce am trait in perioada aceea.
Am invatat din nou totul: sa mananc, sa merg, sa ma asez… sa fiu mult mai atent, sa intuiesc mult mai mult! Sa fac toate astea fara sa ma pot ajuta de vedere! Nu stiu daca voi constientizati ce mare binecuvantare este capacitatea de a vedea! Dar eu am realizat asta cu o mare suferinta!
Mi-am pierdut vederea
Am stat si m-am gandit extrem de mult… la multe, foarte multe! Am cautat din ce in ce mai profund sensurile existentei mele, existentei noastre… am contemplat in cateva luni mai mult decat contemplasem toata viata mea! Am primit intr-o zi vizita unui prieten de familie cu care incercasem sa dezvolt subiectul asta atat cat de mult am putut. A fost minunat pentru mine sa ascult ce idei avea si modul in care punea el problema. Pentru prima data dupa accident am simtit nevoia sa rog pe cineva sa vina din nou in vizita, sa mai stea cu mine un pic de vorba.
S-a tinut de cuvant si a revenit in 4 zile. Atunci am aflat ca este ateu, dar totusi ce imi vorbea el nu parea sa fie convingerea cuiva fara credinta. Mi-a spus apoi ca si el citea in acea perioada o carte ce aborda din perspectiva islamica existenta umana. De fapt, era un curs de la facultatea de filosofie. Am aflat mai apoi ca si mama il rugase sa revina si ca ii povestise despre cat de bine imi facuse discutia cu el. Reinusem din acea intalnire ceva: ca Dumnezeu afirmă în Coran că El a creat omul pentru a fi un îngrijitor al pământului, iar credința fundamentală a omenirii, ca responsabilitatea noastră de bază este să credem și să-L adorăm pe Creatorul nostru:
Eu nu i-am creat pe djinni și oameni decât pentru ca ei să Mă adore. [51:56]
Și Noi știm prea bine că pieptul ți se strânge pentru ceea ce spun ei. Însă adu laude Domnului tău și fii printre cei care se prosternează. Și adoră-L pe Domnul tău până ce-ți va veni sfârșitul. [15:97-99]
Pe cei ce cred și ale căror inimi sunt liniștite întru pomenirea lui Allah, căci prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile. [13:28]
Acela care a făcut moartea și viața, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă. Și El este Puternic [și] Iertător [Al-‘Aziz, Al-Ghafur]. [Nobilul Coran 67:2]
Vazand cat de bine imi face ceea ce imi spune si cum ma ajuta sa ma regasesc ca fiinta si sa ma stabilizez emotional si spiritual, m-a pus sa aleg eu temele de discutie pentru viitoarele dati. Am cerut sa imi spuna ce mai stie el despre Mohamed, despre profetul Mohamed. Bineinteles ca din perspectiva islamica. El a facut rost de o biografie a lui si mi-a adus-o, incercand sa faca si alte referiri laterale din cursurile si cunostintele lui.
A venit intr-una din dati cu un citat de la profet. Era chiar despre cei aflati in stuatia mea. El a spus ca Profetul Mohamed a spus ca Dumnezeu a spus astfel: «Dacă îl privez pe slujitorul Meu de cele două lucruri dragi (adică ochii) şi el îşi păstrează răbdarea, Eu îl voi lăsa să intre în Paradis ca şi recompensă». Credeti-ma, cand am auzit aceste vorbe, m-am tulburat cu totul! Indurarea Creatorului nostru este infinita, nu are limita! Dumnezeu era, oricum, Cel de la Care imi asteptam rasplata – Singurul. De fapt, nici nu asteptam rasplata, dar am aflat mai apoi ca musulmanii cred ca Dumnezeu ii va rasplati pentru fiecare lucru indurat de ei.
Mai apoi am aflat ca nu se aplica numai celor care isi pierd vederea, dar ca ei au fost mentionati in mod aparte pentru ca aceasta este o pierdere cu adevarat colosola pentru personalitatea si viata oricui.
Mai apoi am aflat si ca „Fiecare faptă a zilei este pecetluită. Când un credincios se îmbolnăveşte, îngerii spun: «O, Doamne! Slujitorul Tău cutare şi cutare s-a îmbolnăvit». Stăpânul (nostru) spune: «Scrieţi în contul său aceleaşi fapte pe care obişnuia să le facă înainte să fie bolnav, până când se însănătoşeşte sau moare»” Este ceea ce Profetul i-a invatat pe musulmani.
Da, mi-am pierdut vederea, dar, in felul acesta, pas cu pas, eu m-am apropiat mai mult de Islam. Pot sa spun ca cel care m-a adus pe aceasta cale este prietenul meu ateu, pentru ca pana acum el nu a devenit musulman. Ma rog pentru sufletul lui si ca el sa fie calauzit ca si mine, la fel cum fac si pentru familia mea.