MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ȘI ÎNVĂȚĂTURILE ISLAMICE

Dr. Laurence B. Brown

 

După ce alegerea este făcută, o persoană intră în Islam şi devine musulmană rostind șahadahsau mărturia de credinţă. Această declaraţie (traducere din limba arabă), care se citeşte „Aș-hadu an la ilaha illallah, wa aș-hadu anna Muhammadan Rasulullah”, este tradusă astfel: „Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu (de asemenea, se poate traduce: „nu este alt lucru demn de laudă”) în afară de Allah şi mărturisesc că Muhammad este Trimisul lui Allah.”

  Şahadah este în mod tradiţional rostită în faţa celorlalţi; în general, convertiţii trebuie să facă publică convertirea lor. În orice caz, dacă situaţia o impune, șahadah poate fi rostită nefiind, ca martor, nimeni altcineva de faţă, cu excepția Creatorului.

  Şahadah nu doar afirmă unicitatea divină şi calitatea de profet a lui Muhammad ibn Abdullah, ci antrenează tot ceea ce este poruncă religioasă. Prin urmare, deşi declaraţia nu specifică nimic despre interdicţia în ceea ce priveşte păcatul trupesc, adulterul, alcoolul etc, acceptarea acestor interdicţii este inextricabil asociată cu șahadah. A-l accepta pe Muhammad drept profet şi, în fapt, ca ultim profet implică acceptarea mesajului şi a legilor revelate prin intermediul lui. Orice altceva reprezintă ipocrizie.

Întâia îndatorire a unui convertit este să înţeleagă în totalitate semnificaţia șahadah-ei şi să înceapă să o trăiască. (Savanţii ne învaţă că șahadah nu este validă fără şapte elemente: cunoaştere, sinceritate, onestitate, iubire (pentru șahadah), siguranţă, abţinerea de la orice lucru care anulează șahadah şi aplicare (sau, cu alte cuvinte, a trăi mărturia de credinţă).)

Angajamentul care are cea mai mare şi mai evidentă importanţă, atunci când este afirmată șahadah, este recunoaşterea monoteismului (a unicității lui Allah, aspect desemnat în limba arabă prin termenul tawhid). Islamul este religia tawhid-ului. Orice abatere de la monoteismul islamic, orice abatere de la supremaţia şi unicitatea absolută a lui Allah constituie asociaționism – șirk. Șirk există pe mai multe niveluri, de la șirk major, păcat care scoate o persoană din cadrul Islamului, la șirk minor, care reprezintă un păcat major, la riyaa(fățărnicie) sau șirk ascuns. Exemplele de șirk major sunt slăvirea altcuiva în afară de Allah sau alăturarea de parteneri şi slăvirea lor alături de Allah. Exemplele de șirk minor includ adresarea unui jurământ solemn altcuiva decât lui Allah sau a crede în farmecele care aduc noroc. În cele din urmă, printre exemplele de șirk ascuns se numără rostirea rugăciunii cu patos, atunci când persoana e conştientă că altcineva o vede, sau realizarea de acte caritabile, atunci când persoana ştie că este observată de către ceilalţi, manifestând o generozitate mai mare decât dacă nu ar fi fost observată.

În profunzimea tawhid-ului se află recunoaşterea lui Muhammad ca ultim profet şi trimis al Islamului, o recunoaştere de o mare importanţă graţie faptului că atât de mulţi pretinşi profeţi mesianici au încercat de-a lungul anilor să se remarce prin false proclamări ale calităţii de profet, abătând masele pe diverse căi deviante. Recunoaşterea lui Muhammad drept ultim profet al lui Allah închide uşa minţii cu privire la afirmaţiile acestor pretinşi profeţi. Mai mult decât atât, completarea şirului profeţilor prin persoana profetului Muhammad ibn Abdullah este confirmată şi de prezicerile scripturilor anterioare.

În final, inclusă în mărturia din șahadah, este şi acceptarea fundamentelor credinţei islamice (cunoscute ca „stâlpi”; fără aceşti piloni ai credinţei şi ai practicii, devotamentul unei persoane faţă de religie se prăbuşeşte). Pe scurt, ariile esenţiale ale credinţei sunt şase: credinţa în Allah, în îngerii Lui, în scripturile revelate, în profeţi, în Lumea de Apoi şi în destin. Îndatoririle musulmanului sunt cinci: declaraţia de credinţă la intrarea în religie (șahadah), rugăciunea efectuată de cinci ori în fiecare zi (la intervalele prestabilite şi în concordanţă cu regulile rugăciunii şi ale purificării), postul anual în luna Ramadan, plata anuală a daniei şi pelerinajul la Mekka în perioada hajj-ului, dacă persoana este capabilă fizic şi financiar.

Islamul nu este o religie a structurii – fiecare regulă, fiecare învăţătură, fiecare credinţă şi fiecare punct valid al religiei islamice are o bază în realitatea revelată. Când un musulman îi explică altcuiva ceva din religia islamică, el sau ea trebuie să fie capabil(ă) să susţină acea învăţătură cu dovezi din Islam. Standardul de aur (şi, în această privinţă, singurul standard acceptat) de legitimare a Islamului constă în interpretarea dovezilor islamice de către cei care deţin cunoaşterea (învăţaţii musulmani). Care sunt sursele dovezilor islamice? Două: Cuvântul revelat al lui Allah (Coranul cel Sfânt) şi sunnah (ad literam, „calea” profetului Muhammad, fiul lui Abdullah, învăţăturile şi exemplele sale transmise prin intermediul cuvintelor sale, al acţiunilor sale, al aspectului său şi al consimţămintului implicit, păstrate în tradiţiile islamice cunoscute ca hadisuri). Aşadar, în final, fiecare învăţătură validă are un fundament în dovezile islamice, iar acele dovezi trebuie să fie clare, prezente şi întemeiate, pentru ca orice învăţătură să fie considerată acceptabilă.

 

 

________

Sursa: Mărturisirea adevărată, autor Dr. Laurence B. Brown (Centrul Cultural Islamic Islamul Azi)

În legătură cu o postare