Muhammad Imarah
Studiul acestei chestiuni complicate în cultura occidentală necesită cunoaşterea viziunii ei în comparaţie cu viziunea islamică despre celălalt şi aceasta nu doar pentru simpla comparaţie – chiar dacă şi ea este necesară – ci, pentru ca lumea să ştie cine pe cine contestă, cine este cel care-i recunoaşte pe toţi ceilalţi şi convieţuieşte cu ei şi cine este cel care îi tăgăduieşte pe toţi ceilalţi – şi, în primul rând, Islamul şi pe musulmani – şi se străduieşte să-i elimine.
În viziunea islamică, dogmatică şi ideologică – devenită în istoria civilizaţiei noastre o realitate trăită în decursul veacurilor – norma, tradiţia, regula şi legea este variaţia şi deosebirea.
Unicitatea este proprie doar divinităţii. Toţi şi toate, în afara divinităţii, se bazează pe pluralism şi pe deosebire. Aceasta este legea care guvernează toate lumile făpturilor – omul, animalul, plantele, mineralele, dar şi ideile, filozofiile şi ideologiile, legislaţiile, comunităţile religioase şi religiile.
Lumea a început prin a fi o singură comunitate, apoi s-a divizat în popoare şi triburi care au concurat, au intrat în contact şi s-au cunoscut. Allah Preaînaltul a grăit:
Oamenii au fost la început o singură comunitate. Şi i-a trimis Allah pe profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât împreună cu ei Scriptura cu Adevărul, pentru a face judecată între oameni, acolo unde ei se aflau în vrajbă. (Al Baqarah 2:213).
Acest pluralism este o tradiţie universală şi o minune a lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, după cum grăieşte în Cartea Sa cea Sfântă:
O, voi oameni! Noi v-am creat dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai nobil dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor şi Bineştiutor.(Al-Hujurat 49:13)
Laolaltă cu tradiţia şi legea multitudinii popoarelor, comunităţilor şi a triburilor, concepţia islamică asupra lumii consideră că regula este varietatea omenirii în ceea ce priveşte limbile şi apoi naţionalităţile, precum şi în ceea ce priveşte rasele şi culoarea. Această varietate este unul dintre semnele lui Allah:
Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi a culorilor voastre. Întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. (Ar-Rum 30:22)
De aceea, Islamul nu contestă variaţia naţională, deoarece naţionalităţile sunt “sfere lingvistice”, iar varietatea lingvistică – şi apoi naţională – este una din rânduielile lui Allah, care nu poate fi modificată sau schimbată. Islamul îl recunoaşte pe cel de altă naţionalitate, atât în cadrul comunităţii musulmane şi a civilizaţiei islamice, cât şi în cadrul celorlalte sfere ale civilizaţiei. Islamul îl recunoaşte pe celălalt şi convieţuieşte împreună cu el, nu doar ca realitate inevitabilă, ci şi în calitatea acestei recunoaşteri de rânduială a lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul şi de voinţă a Creatorului acestui Univers.
Alături de multitudinea, şi varietatea popoarelor, comunităţilor şi a grupărilor, a limbilor şi a naţionalităţilor, a raselor şi a culorilor, există o rânduială, un semn şi o lege a variaţiei şi deosebirilor şi în privinţa culturilor şi a civilizaţiilor:
Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v-a dat. Deci, întreceţi-vă în împlinirea de fapte bune, căci la Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va înştiinţa despre cele asupra cărora aţi avut păreri diferite! (Al-Ma’idah 5:48)
Şi dacă Domnul tău ar fi voit, i-ar fi făcut pe toţi oamenii o singură comunitate. Dar ei nu încetează să fie în neînţelegere. (Hud 11:118)
Râvna voastră este felurită. (Al-Layl 92:4)
Fiecare are o direcţie spre care se îndreaptă. Voi însă râvniţi spre cele mai bune. Oriunde v-aţi afla, Allah vă va aduce pe voi toţi la judecată, căci Allah este peste toate cu putere. (Al-Baqarah 2:148)
Comentatorii au explicat cele două versete din sura Hud, afirmând că “oamenii sunt diferiţi”, întrucât diversitatea şi diferenţele sunt motive şi înţelepciuni ale făpturilor şi aceasta pentru a exista concurenţă pe calea evlaviei, reformei şi a faptelor bune. De aceea, în viziunea islamică asupra viitorului – până când Allah va lăsa moştenire pământul cu cei care se află pe el – vor exista secte, rânduieli şi religii numeroase, iar victoria Islamului asupra celorlalte religii va fi o victorie a “soluţiilor” islamice şi nu moştenirea de către Islam a celorlalte rânduieli şi religii.
Această imagine islamică asupra existenţei, cu lumile sale diferite, bazate pe diversitate, multitudine, diferenţe, recunoaştere reciprocă şi convieţuire, nu s-a limitat la atitudinea “teoretică” de recunoaştere forţată a celuilalt, ci această imagine atinge ca civilizaţie şi progres, cel mai înalt grad al justiţiei şi al echităţii în relaţia cu celălalt, indiferent de culoarea lui.
În vreme ce religia evreilor se limitează doar la iudaism, contestându-i pe toţi ceilalţi şi învinuindu-i de necredinţă, creştinismul procedează în mod similar cu toţi ceilalţi:
Iar când li s-a zis: “Credeţi în ceea ce a trimis Allah!”, Ei au răspuns: “Noi credem în ceea ce ne-a fost trimis!”. Şi ei se leapădă de ceea ce a venit mai apoi – şi care este Adevărul ce întăreşte ceea ce au ei!” (Al-Baqarah 2:91)
Au zis iudeii: “Creştinii nu au nici un temei!” Şi, totuşi, ei citesc Scriptura. Şi, asemenea vorbelor lor, au zis şi cei care nu au ştiinţă. (Al-Baqarah 2:113)
În vreme ce ceilalţi se contestă unul pe celălalt, numai Islamul şi musulmanii recunosc toate rânduielile şi confesiunile, toate profeţiile şi mesajele, celelalte cărţi, paginile şi tablele care au constituit revelaţia divină pentru toţi profeţii şi trimişii. Pe lângă această recunoaştere, există sacralitatea, sanctificarea, protejarea şi preamărirea tuturor trimişilor şi a tuturor mesajelor:
Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi dreptcredincioşii. Fiecare dintre ei a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. Ei zic: “Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi şi ceilalţi. (Al-Baqarah 2:285)
Numai Coranul afirmă că el a venit ca o adeverire a tuturor revelaţiilor lui Allah trimise profeţilor şi este singurul care menţionează, în mod direct, în cuvinte, aceste cărţi divine: foile lui Avraam, Tora şi tablele lui Moise, Psalmii lui David şi Evanghelia lui Isus:
Dar celor temeinici în ştiinţă dintre ei şi dreptcredincioşilor care cred în ce ţi s-a trimis ţie şi în ceea ce s-a trimis înainte de tine, precum şi acelora care împlinesc Rugăciunea, plătesc Dania şi cred în Allah şi în Ziua de Apoi, acestora le vom dărui Noi răsplată nemăsurată/ Noi ţi-am trimis ţie revelaţia aşa cum le-am trimis şi lui Noe şi profeţilor de după el. Le-am trimis şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor, lui Isus, Iov, Iona, Aaron şi Solomon, şi i-am dat Noi Psalmii lui David/ Poveştile câtorva trimişi ţi le-am spus Noi mai înainte, iar poveştile altor trimişi nu ţi le-am spus, iar lui Moise i-a vorbit Allah Însuşi, cu glas tare,/ Trimişi – vestitori şi prevenitori – pentru ca oamenii să nu mai aibă nici un fel de temei faţă de Allah, după ce au venit cei trimişi. Iar Allah este Puternic şi Înţelept. (An-Nisaa’ 4:162-165)
Aceasta se află încă şi în foile cele vechi,/ În foile lui Avraam şi ale lui Moise. (Al-A’la 87:18-19)
“Legea credinţei” fiecărei confesiuni, în afară de Islam, nu este completă dacă nu-i tăgăduieşte şi nu-i acuză de necredinţă pe ceilalţi, în vreme ce credinţa islamică nu ar fi completă dacă membrii ei nu ar crede în toate profeţiile, mesajele, cărţile şi rânduielile acestor profeţii. Credinţa islamică nu ar fi deplină dacă nu le-ar da aderenţilor la celelalte confesiuni posibilitatea de a-şi practica dogmele care contravin Islamului, ba chiar tăgăduiesc Islamul! Islamul este singura credinţă în care recunoaşterea celuilalt nu se limitează doar la acela care recunoaşte Islamul ca religie, însă nu-l recunoaşte pe profetul Islamului ca trimis, nu recunoaşte Islamul ca revelaţie divină.
Islamul este singura religie care-l recunoaşte pe celălalt, chiar dacă acesta îl contestă şi îl tăgăduieşte!
Aceia care vor să compare imaginea altuia în dogma islamică cu imaginea lui în celelalte culturi n-au decât să o facă şi vor vedea diferenţa clară între cea islamică şi celelalte.
Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi