Ispita adulterului

 
A fost un tânăr cu inima plină de credintă pe care familia lui săracă l-a trimis intr-un oraş apropiat pentru a-şi continua studiile. Ajuns acolo a închiriat o camera mică pentru a locui. Intr-o după amiază a găsit o tânără oprită pe trotuar, cu geanta cu cărţi în mână, plângând. A întrebat-o de ce plânge şi dacă o poate ajuta.

A spus ea: „Eu locuiesc în alt cartier şi am întârziat în această zi la şcoală, m-am străduit să mă grăbesc la autobuzul care mă duce acasă la mine, dar când am ajuns în staţie nu am găsit nici unul şi am rămas singură, nu ştiu drumul spre casă fiindcă eu nu ies singură şi nu am bani la mine.

A continuat sa planga ruganduse Domnului ei: „O, Doamne, unde sa merg acum, familia ma asteapta?”

Tanarul s-a oprit in fata ei afectat de ceea ce se intampla nestiind ce sa-i spuna sau ce sa faca deoarece timpul trecea repede si se inserase, iar tanara era obosita si infometata.
I-a spus ei: „Sora mea, eu sunt fratele tau, si eu sunt strain in acest oras la fel ca tine, si nu cunosc pe nimeni care te poate ajuta sa ajungi acasa. Locuiesc aici, aproape, am o camera micuta in care se gaseste un pat, pofteste la mine si odihneste-te, iar dimineata te voi duce la scoala si propabil va veni cineva din familia ta dupa tine si atunci se va termina cu bine cu voia lui Allah.
Dupa aceasta discutie, au plecat la tanar acasa acesta i-a oferit tot ceea ce a avut nevoie, ea s-a instalat pe pat iar el pe jos.
In acest moment incepe lupta interioara dintre cei doi, un baiat si o fata , doi straini, in aceasi camera, nu stie de ei decat Allah Singur, El este Supraveghetorul lor. In aceasta singuratate se pot intampla doua lucruri: pieirea (caderea in pacat) sau reusita.
Va incepe adevarat lupta, insa nu stim cine va invinge deoarece din spusele Profetului (pb) reies urmatoarele:”Daca un barbat este singur cu o femeie straina intr-o incapere, a treia persoana este Satana.”
Satana a inceput sa-l ispiteasca pe baiat, spunandu-i:”Aceasta este o prada pretioasa, priveste la frumusetea ei, priveste la ea, papusa nepretuita, cine te vede ce faci cu ea, du-te si dormi cu ea, culca-te cu ea.”
Tanara nu a reusit sa doarma deoarece era impreuna cu un tanar pe care nu-l cunostea, ii era frica si era nedumerita, dezorientata, iar tanarul avea in fata un examen greu de trecut, nici el nu putea sa doarma.
Baiatul sa ridicat inexplicabil, i-a trecut ceva prin minte si a inceput sa caute prin camera ca si cum ar fi pierdut ceva si vrea sa-l caute, inexplicabil a vazut o lampa; da a vazut lampa pe care o cauta, acesta era scopul sau. A aprins-o si a pus-o in fata sa oftand adanc ca si cum ar fi cautat o arma letala si a gasit-o. A pus aceasta arma in fata sa prin care il provoca Satana facand-o pe fata placuta in ochii tanarului indemnandu-l sa faca fapte urate, crezand ca poate sa-l pacaleasca de aceasta data. Baiatul a spus in sine stand in fata lampii:” Imi pun degetul la flacara acestei lampi, daca pot sa suport acest lucru voi face fapte rele, chiar cu frica fata de Allah.”
Si-a tinut degetul la flacara lampii pana ce a luat foc si s-a simtit mirosul carnii. Si-a tras degetul cu putere si a zis:” Dusman al lui Allah, daca tu nu suporti aceasta flacara slaba, cum vei suporta focul Iadului?”
Si-a pansat degetul ars si s-a asezat un pic, apoi Satana s-a napustit a doua oara asupra lui, si si-a pus alt deget la flacara lampii si s-a ars si la acela ca si la primul. In acest fel a continuat lupta intre ei doi toata noaptea, pana la ivirea zorilor cand a facut ablutiunea si s-a rugat. A pregatit micul dejun fetei si a condus-o la scoala.
Tatal ei o astepta nerabdatoare, iar in momentul in care a vazut-o a izbucnit in lacrimi si au inceput sa planga de fericire. I-a dat de stire tatalui despre siguranta in care a fost cu acest tanar departe de vazul oamenilor. I-a mai spus despre ceea ce a patit cu degetul. Auzind acestea, l-a imbratisat pe tanar multumindu-i, dupa care i-a luat pe amandoi si i-a dus la el acasa.
Tatal fetei la rasplatit pe acest tanar cu generozitate pentru ceea ce a facut fiicei sale, s-au casatorit si au locuit in casa fetei, suportand cheltuielile pentru scoala.

Beach-Shell-SunsetAstfel este credinta si astfel se fructifica in aceasta lume. Deci oare cum se va fructifica in lumea cealalta? Care va fi rasplata?
Aceasta poveste este un exemplu pentru tinerii si tinerele din zilele noastre pentru a stii ca binele exista intotdeauna in aceasta comunitate si va fi pana la sfarsitul lumii.
„Ei au fost niste tineri care au crezut in Domnul lor, iar noi le-am sporit buna lor calauzire.”

 

Sursa: islamcluj.ro

În legătură cu o postare