Intr-o calatorie in Maroc
Ma numesc Violeta, am 37 de ani și locuiesc în Germania. În urma cu cinci ani am descoperit mirajul lumii islamice într-o excursie în Maroc. Cumpărasem bilete de sejur pentru primăvara aceea. Auzisem și citisem încă de mica despre frumusețile locurilor. Bineînțeles, multe dintre cele citite de mine erau fie despre aventura în desert, fie despre turismul de litoral marocan, fie despre bucataria traditionala. Însă eu voiam sa merg sa descopăr acea tara dincolo de comercialul evident, sa găsesc sufletul acelor locuri, pulsul vieții sociale sa îl pot simți.
Într-una dintre seri am hotarat cu grupul de prieteni sa mergem sa vizitam medina, sa descoperim stradutele, casele, pietele… Am intrat in acea seara intr-o moschee. Micuta. Dar atat de impunatoare! Am pasit in ea fara sa presimt ca ma vor rascoli sentimente atat de profunde. Am cautat peste tot picturi ale vreunor sfinti, care sa il reprezinte macar pe Profet sau macar cu ingeri. Mi s-a explicat ca in interiorul moscheilor nu voi vedea niciodata asa ceva, pentru ca musulmanii nu accepta ca ceva sau cineva (adica o creatie a lui Dumnezeu) sa fie adorat. In Islam singurul care merita adoratea si toata lauda este Dumnezeu. El este Cel care ne-a creat, care ne-a dat sufletele, la care ne rugam si Caruia ii datoram intreaga noastra fiinta. Dar moscheea nu dadea vreo senzatie de gol – deborda in motive geometrice islamice, fermeca prin combinatia de culori si arabescurile parca magice…
Una dintre fetele din grupul nostru era musulmana, dar nu practicanta (in sensul ca nu se ruga zilnic, in unele situatii neconvenabile mințea sau chiar iesea in week-end-uri in cluburi). In acele momente, desi nu ii statea in fire, incerca sa imi explice niste lucruri din Islam. Desi era chiar ea cea care mi le explica, parca si ea auzea pentru prima data. Ii dadeau lacrimile ori de cate ori vorbea de legatura libera si profunda cu Dumnezeu, de modalitatile de rugaciune in Islam… O vazusem pentru prima oara asa, iar trairile ei parca incepeau sa mi se transmita si mie.
Prietena mea a vrut sa se roage scurt in acea moschee si ne-a cerut permisiunea de a lipsi cateva minute. Atunci am urmat-o si eu la locul de ablutiune si am facut tot ce facea si ea. Mi-a spus ca pot sa fac asta daca vreau neaparat sa experimentez. Spalarea aceea rituala chiar simteam cum ma curata. Ne-am intors in moschee si ne-am retras undeva unde am simtit cum venisem foarte aproape de Creatorul meu. Lacrimile nu imi conteneau pe obraji… Stiam cat de mult gresisem ca nu fusesem aproape de El… ca uitam de multe ori de existenta Lui… ca niciodata nu ma gandeam la Maretia Lui evidenta din tot ce ne inconjoara… Cand am pus fruntea jos in acea moschee, l-am simtit de Dumnezeu. Efectiv ii simteam prezenta in trairile mele, in viata mea…ii constientizam existenta! Asta nu mi se mai intamplase pana atunci.
Am hotarat ca voi continua sa fac acel lucru minunat, sa imi dau in fiecare zi „intalnire” cu Dumnezeu. Am inceput sa aflu din ce in ce mai multe, sa citesc cat mai mult… si, la scurt timp, am hotarat sa devin musulmana. Stiu ca e putin straniu, dar eu chiar am inceput sa ma rog inainte de a deveni literalmente musulmana.
Aceasta este experienta mea cu rugaciunea si cu imbratisarea Islamului. II multumesc lui Allah ca mi-a dat aceasta sansa de a gasi adevarul si ma rog la El Preaputernicul sa ma tina aproape de aceasta cale binecuvantata. Amin!
Sursa: New-Muslims.info/ro