ÎNSUȘIRI ALE LUI ALLAH
Sa’id Hawwa
Toate fenomenele pe care le vedem în acest Univers ne demonstrează patru calităţi existenţiale: ştiinţa, voinţa, puterea şi viaţa. Dacă nu ar fi existat puterea, nu ar fi existat acest Univers; dacă voinţa nu ar fi determinat ca lucrurile să fie aşa cum sunt ele, nu ar fi existat acest Univers; dacă nu ar fi existat ştiinţa, nu ar fi existat niciun lucru. Fiecare dintre părţile acestei lumi demonstrează o ştiinţă anterioară, o voinţă care a specificat şi o putere care a făcut să se vadă, iar una dintre condiţiile caracterizării unei esenţe prin ştiinţă, voinţă şi putere este ca ea să aibă viaţă.
Toate fenomenele demonstrează că această esenţă care se caracterizează prin ştiinţă, voinţă, putere şi viaţă şi care a creat acest Univers se caracterizează de asemenea prin eternitate – ea neavând început, prin veşnicie ‒ ea neavând sfârşit, prin unicitate – ea neavând egal şi deosebindu-se de făpturi; nimic din creaţia sa nu seamănă cu ea, ea există prin sine însăşi şi nu are nevoie de un creator sau de cineva care să o individualizeze.
Toate fenomenele dovedesc că această esenţă (dhat) este perfectă (kamila), mai presus de orice defect (munazzah ‘an naqs), de defectul orbirii – fiindcă ea vede, de defectul surzeniei – fiindcă ea aude şi de defectul muţeniei – fiindcă ea vorbeşte.
Toate fenomenele dovedesc ceva care există (Wujud), care este caracterizat de ansamblul acestor însuşiri; o Existenţă fără început –fiindcă ea este Cel Dintâi (Al-Awwal) şi fără sfârşit – fiindcă ea este Cel Din Urmă (Al-Aakhar), care nu are egal – fiindcă ea este Unicul (Al-Wahid), care nu are seamăn – fiindcă ea este Cel Mai Sfânt (Al-Quddus), care nu are nevoie de nimeni – fiindcă ea este Eternul (Al-Qayyum); o Existenţă care se caracterizează prin putere – fiindcă ea este Atotputernicul (Al-Qadir), prin viaţă – fiindcă ea este Cel Viu (Al-Hayy), prin auz – fiindcă ea este Atoateauzitorul (As-Sami’), prin văz – fiindcă ea este Atoatevăzătorul (Al-Basir), prin vorbire – fiindcă ea este vorbitoare (Mutakallim), prin ştiinţă – fiindcă ea este Atoateştiutorul (Al-‘Alim), prin voinţă – fiindcă ea voieşte (Murid).
Multitudinea faptelor lui Allah, rezultate din ştiinţă, voinţă şi putere, impune ca Allah să aibă numeroase nume, dar buna cuviinţă faţă de El ne obligă să nu-L numim decât prin semnele cu care El Însuşi S-a numit prin intermediul revelaţiei (wahy), nume dovedite în mod categoric, fiindcă numai El Preaînaltul Îşi cunoaşte măreţia și pentru ca să nu Îi atribuim lui Allah decât ceea ce se potriveşte cu Esenţa Sa. („Tot binele se află în Mâinile Tale, dar răul nu Ți se atribuie Ție”). Nu-L vom numi decât cu acele nume cu care S-a numit El Însuşi; toate numele şi epitetele prin care El Însuşi Și-a desemnat Esenţa se numesc „nume sublime” (al-asma’ al-husna):
Allah! Nu este altă divinitate afară de El! Ale Lui sunt numele cele mai frumoase! [adică cele nouăzeci şi nouă de epitete] (Surat Ta-Ha 20:8);
Spune: «Chemaţi-L pe Allah sau chemaţi-L Milostivul [Ar- Rahman], oricum L-aţi chema, ale Lui sunt numele cele mai frumoase!» (Surat Al-ʽIsra’ 17:10);
Ale lui Allah sunt numele cele mai frumoase! Chemaţi-L cu ele și depărtaţi-vă de aceia care schimonosesc numele Lui! (Surat Al-ʽA’raf 7:180).
Pentru toate aceste nume sublime menţionate în Qur’an şi în tradiţie (sunnah) există în Univers fenomene care le dovedesc. Aceste nume, aşa cum apar în Qur’an şi în tradiţie (sunnah), exprimă uneori calităţi prin negare, alteori calităţi existenţiale, alteori calităţi ale perfecţiunii, alteori calităţi ale faptei şi ele toate întrunesc aceste calităţi.
Numele lui Allah Preaînaltul menţionate în Qur’an şi în tradiţie (as-sunnah) sunt numeroase, dar acestea nu sunt toate numele Sale. Într-o tradiţie (hadith) se spune: „Doamne, mă rog Ţie cu fiecare nume al Tău cu care Tu Te-ai chemat sau pe care l-ai pogorât în Cartea Ta sau pe care Tu l-ai luat în ştiinţa nevăzută!”.
Aşadar cele amintite mai sus nu sunt toate numele sublime ale lui Allah, căci măreţia lui Allah este infinită, dar toate numele menţionate sunt întărite de fenomenele Universului în mod explicit sau implicit, iar dacă dovada raţiunii se întâlneşte cu dovada textului şi cele două se potrivesc, aceasta este dovada corectitudinii atât a raţiunii, cât şi a textului.
_________________
sursa: islamulazi.ro