Simon Caraballo
Fără îndoială, schimbarea implică mici ajustări şi cazul meu nu a fost o excepţie. De îndată ce am îmbrăţişat Islamul, I-am promis lui Allah că voi face tot posibilul să învăţ cât mai mult din această religie nouă. Pe când eram încă foarte tânăr şi tocmai terminasem primul an la Universitatea de Stat din Oklahoma, m-am căsătorit cu o fată din Iran. În Stillwater, Oklahoma, mi-a fost „repartizat” primul profesor de Islam de către Centrul Islamic din Stillwater; numele său era Faiz. Era din Palestina.
Cu excepţia revoluţiei iraniene nu cunoşteam aspecte politice ale lumii musulmane. Eram interesat să învăţ doar despre religie. Acest frate al meu, Faiz (Allah să fie mulţumit de învăţăturile lui!), şi-a dedicat mult timp să mă înveţe rugăciunea şi restul stâlpilor Islamului (stâlpii credinţei), concepţia asupra vieţii de după moarte, a Zilei Judecăţii şi multe altele. Îmi aduc întotdeauna aminte ce impact puternic a avut asupra mea subiectul vieţii de după moarte, din moment ce în timpul vieţii mele de creştin nimeni nu mă învăţase ceva similar sau atât de detaliat. Pot să rezum astfel: conform învăţăturilor ultimului Trimis al lui Allah, ce se întâmplă omului după moarte?
Viaţa de după moarte trezeşte interesul multor oameni. Cât timp am fost creştin, moartea era un mister pentru mine. Nu ştiam ce urma să mi se întâmple după ce corpul meu ar fi fost îngropat. Am găsit răspunsul în Islam. Când o persoană moare, ea trebuie îngropată conform tradiţiei lăsate de profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Corpul persoanei este spălat şi parfumat. Apoi este învelit în două bucăţi de pânză albă şi îngropat fără sicriu, cu faţa către Al-Ka’ba. Se relatează că cel decedat poate auzi paşii celor care se îndepărtează de mormânt şi îşi dă seama că este lăsat singur. La scurt timp după aceasta, doi îngeri vin şi pun următoarele trei întrebări:
1. Cine este Dumnezeul tău?
2. Care este religia ta?
3. Cine este profetul tău?
Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că celui credincios îi va fi uşor să răspundă corect la aceste întrebări, în timp ce necredincioşii nu vor putea răspunde. Persoana va începe să se bucure sau să sufere în mormânt după ce va fi răspuns la aceste întrebări. În funcţie de faptele făcute şi de ceea ce a hotărât Allah, brizele parfumate ale Raiului sau mirosurile pestilenţioase ale Iadului vor începe să intre în mormânt care, în acelaşi timp, se va mări sau se va micşora, pentru a-i oferi confort sau pentru a-l tortura pe locuitorul său. Îl rog pe Allah să îmi mărească mormântul şi să mă protejeze de chinurile sale!
Această informaţie de la fratele meu Faiz mi-a lămurit unele îndoieli referitoare la pedeapsa meritată de mulţi oameni care comit crime şi care nu sunt pedepsiţi suficient în această viaţă, din moment ce sunt eliberaţi după ce plătesc mită.
Acest lucru explică de ce Allah oferă tuturor oamenilor o mulţime de oportunităţi să se căiască şi, astfel, să înceapă o nouă viaţă. Explică de asemenea şi Dreptatea Divină şi Infinită a lui Allah faţă de creaturile Sale. Am înţeles în profunzime conceptele de viaţă trecătoare şi viaţă veşnică. În Şcoala Catolică am învăţat că Iisus a murit pentru a ne mântui; în Islam am învăţat că fiecare persoană este responsabilă pentru propriile fapte şi va fi răsplătită sau pedepsită în funcţie de acestea. Acest lucru sună logic!
Cunoştinţele pe care le acumulam, puţin câte puţin, se legau perfect una de cealaltă. Am început să dedic tot mai mult timp studiului religiei. Obişnuiam să merg la sala de gimnastică în fiecare dimineaţă, dar când acest lucru s-a interpus cu rugăciunea de Fajr, am renunţat la gimnastică şi am dat prioritate rugăciunilor. Înainte de a îmbrăţişa Islamul, am studiat câţiva ani să devin muzician şi am participat la mai multe spectacole. Cântam la chitară şi vocal, dar, când acestea s-au interpus cu dezvoltarea mea spirituală, le-am abandonat.
Am dedicat o parte din timp învăţării Coranului în limba sa originară − araba. Din moment ce eram responsabil pentru familia mea şi trebuia să îmi termin şi studiile, la vârsta de 21 de ani nu prea îmi mai rămânea timp pentru nimic altceva. Datorită felului meu de a fi, dar şi datorită îndrumării lui Allah am devenit aşa de ataşat de noua mea religie, încât mi-am dorit să îi învăţ şi pe alţii puţinul pe care îl ştiam.
Când m-am întors în Venezuela, familia mea, bineînţeles, nu ştia nimic despre Islam. Se uitau la mine când mă rugam, dar nu îmi reproşau nimic. Fusesem plecat în Statele Unite mai mult de patru ani, fără să îmi văd părinţii sau fraţii şi surorile; dragostea lor pentru mine a avut întâietate şi m-au acceptat aşa cum eram. La servici am cerut supraveghetorului meu permisiunea de a mă ruga timp de cinci minute în birou. Eram practic singurul musulman venezuelean în Industria Petrolului în 1982. M-am rugat la Allah să mă ajute să perseverez şi să nu cedez, din moment ce tentaţii apăreau mereu la tot pasul. Prin mila lui Allah, am rămas statornic.
Astăzi, după douăzeci şi trei de ani de când am îmbrăţişat Islamul, sunt bucuros că am luat această decizie. În plus, când văd cât de mulţi oameni îmbrăţişează Islamul în fiecare zi, Îi mulţumesc lui Allah pentru tot ceea ce există. Am aflat că Islamul este religia care se răspândeşte cel mai rapid în lume.
Credinţa mea se întăreşte când văd că promisiunea lui Allah se împlineşte: „Lumina Islamului se va răspândi pe tot pământul, deşi necredincioşii vor încerca să o stingă”. Necredincioşii i-au persecutat, torturat şi ucis pe cei care respectau ultima revelaţie a lui Allah încă de pe vremea profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Întâi la Mekka, apoi în Europa, trecând prin Inchiziţie şi Cruciade, prin căderea Imperiului otoman, divizarea şi colonizarea teritoriilor musulmanilor, masacrele din Kosovo, Bosnia, Sabra şi Shatilla, prin nedreptăţile din zilele nostre din Cecenia, Kashmir, Afganistan şi până la genocidul dureros al palestinienilor masacraţi, genocid ce se petrece în faţa întregii lumi, deşi palestinienii sunt proprietarii de drept ai pământului.
Primind acest mare dar de la Allah, am simţit o dorinţă puternică de a-l transmite şi celorlalţi care nu au avut şansa de a asculta ultimul mesaj al lui Allah pentru omenire.
Nu am avut prea mare succes la început. Unii au luat totul ca pe o glumă, în timp ce alţii m-au sfătuit să duc acest mesaj copiilor, din moment ce persoanele mai în vârstă îşi făcuseră propriul sistem de credinţe. Mai mult timp, singurul meu sprijin a fost soţia mea care împărtăşea aceeaşi credinţă. Am primit o ofertă de a lucra cu contract în Teheran. Mi-a luat câteva zile să mă hotărăsc. În acelaşi an am plecat cu soţia mea şi cu băieţelul nostru de doi ani în Iran. În timpul şederii mele acolo am fost martorul multor evenimente pe care, cu voia lui Allah, le voi povesti într-o altă carte.
În această a doua călătorie m-am decis să îmi sporesc eforturile de a răspândi Islamul. Mi-am continuat instruirea singur, cu informaţiile disponibile la Bryan College Station Islamic Library, în timp ce învăţam la Universitatea A&M Texas. Din Statele Unite îi scriam familiei mele despre diverse subiecte islamice. Când m-am întors în Venezuela în 1992, după câteva conversaţii scurte, părinţii mei şi unul dintre fraţii mei mai mari au îmbrăţişat Islamul. Mai târziu, două dintre surorile mele, încă un frate şi un nepot de al meu au îmbrăţişat Islamul.
Am cerut permisiunea directorului recent înfiinţatei moschei din Caracas de a crea un program duminical prin care să invităm creştinii să viziteze cea mai mare moschee din America Latină. Am preluat coordonarea voluntară a acestui program. Împreună cu imamul moscheii am ţinut predici în care am prezentat mesajul Islamului şi am vorbit despre Islam, musulmani, moschee etc vizitatorilor. Mulţumim lui Allah, prima predică a fost un total succes şi 250 de oameni au participat la această primă predică ţinută în Venezuela despre Islam. Pentru prima dată în istoria Venezuelei, un amestec de creştini, atei, evrei au participat la o predică despre Islam. Programul s-a dovedit a fi un succes deplin şi a fost păstrat ca un eveniment la sfârşitul săptămânii, eveniment la care pot participa toţi cei interesaţi să ştie despre Islam. Prin îndurarea lui Allah, mulţi venezueleni au îmbrăţişat Islamul.
În 1996, văzând gradul de decădere şi corupţie în care se afla ţara mea şi încercând să evit ca şi copiii mei să fie manipulaţi aşa cum am fost eu, am decis să emigrez cu familia mea într-o ţară unde modul predominant de viaţă este cel islamic. Cu această ocazie, am mers spre Arabia Saudită. De pe acest pământ binecuvântat continui să îi învăţ pe oameni − aici sau în străinătate. Am păstrat o legătură puternică cu Centrul Islamic din Venezuela şi cu Jubail Dawah şi Centrul de Îndrumare din Arabia Saudită, unde îmi ofer serviciile, voluntar, oricând sunt necesare.
În timpul predicilor pe care le-am ţinut peste tot în lume, am observat că mulţi oameni sunt interesaţi de Islam. Mulţi au îmbrăţişat deja această religie, în timp ce alţii citesc materialele disponibile, aşa cum am făcut eu acum douăzeci şi trei de ani în urmă. Alţii ar vrea să îmbrăţişeze Islamul, dar spun că au atât de multe vicii, încât nu pot renunţa la ele. În acest moment aş dori să-i spun cititorului că, atunci când o persoană îmbrăţişează Islamul, viaţa lui sau a ei nu se schimbă într-o singură zi. Acesta este un proces care se dezvoltă pe măsură ce persoana învaţă şi devine mai apropiată de fraţii şi surorile sale în credinţă şi de învăţăturile fundamentale ale credinţei. Cei care au asistat la predicile mele au întrebat următoarele lucruri:
1. Trebuie să fii arab ca să fii musulman?
2. Trebuie să ştiu arabă pentru a fi musulman?
3. Trebuie să citesc şi să învăţ Sfântul Coran ca să devin musulman?
4. Ca să devin musulman trebuie să nu mai cred în Iisus Cristos şi să o resping pe Fecioara Maria?
Răspunsurile la toate întrebările de mai sus sunt negative. Există musulmani aproape în fiecare ţară şi loc din lume. Nici limba nu este o barieră, căci, aşa cum am spus şi mai devreme, atunci când am îmbrăţişat Islamul nici nu atinsesem vreodată Coranul şi nu ştiam din Coran nimic, în nicio limbă. În cele din urmă, o persoană care nu crede că Iisus (Pacea fie asupra sa!) este un profet al lui Allah şi că Maria este mama lui, nu poate fi musulmană.
Mulţi oameni ezită să facă acest ultim pas pentru a îmbrăţişa Islamul, căci cred că nu pot îndeplini anumite condiţii. Singura condiţie pentru a îmbrăţişa Islamul este aceea de a avea o inimă sinceră care să-şi dorească să se supună Unicului Dumnezeu al Universului, care nu are niciun asociat, nu are copii, mamă sau tată. Nimic nu este asemenea Lui. Toate genurile de idolatrie trebuie abandonate. Există primul pas: mărturisirea că nu există nicio altă divinitate în afară de Allah şi Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este Trimisul Său. Toate celelalte pot fi învăţate treptat, cu răbdare şi perseverenţă.
Teoretic, dacă cineva moare având această credinţă puternică, deşi nu a atins niciodată Coranul, acea persoană este considerată a fi musulmană şi este îndreptăţită, prin Îndurarea lui Allah, să intre în Rai. Când o persoană mărturiseşte că Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este Trimisul lui Allah, aceasta nu înseamnă că el este singurul profet al lui Allah, dar, cu siguranţă, este ultimul. Credinţa în el implică credinţa în toţi profeţii pe care Allah i-a trimis anterior, până la profetul Iisus (Pacea fie asupra sa!).
_______________
Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi