Grabirea la fapte bune
Yusuf Al-Qaradawi
Pentru bunii musulmani care apreciaza valoarea timpului, este necesar ca acestia sa-l umple cu cat mai multe fapte bune posibil. Acest lucru nu trebuie facut in mod neglijent, nici amanat de pe o zi pe alta.
Unele dintre invocarile pe care Profetul (s.a.s.) i-a invatat pe musulmani sa le recite in fiecare dimineata si seara arata cat de urate sunt incetineala si lenea. De exemplu, el (s.a.s.) a spus intr-una din ele:
„O, Allah, la Tine caut adapost de suferinta si amaraciune, si la Tine caut adapost de neputinta si lene!”
De aceea Preaonoratul Quran le porunceste musulmanilor sa se grabeasca la fapte bune inainte ca sa fie impiedicati de orice ocupatie sau impediment:
Fiecare are o directie spre care se indreapta. Voi insa intreceti-va la faptele bune. Oriunde v-ati afla, Allah va va aduce pe toti [la judecata], caci Allah este peste toate cu putere. (Al-Baqarah 2:148)
Allah , Atotputernicul, mai spune:
…Daca ar fi voit Allah, v-ar fi facut o singura comunitate, dar El voieste sa va incerce in ceea ce v-a dat. Deci intreceti-va in plinirea de fapte bune, caci Allah este intoarcerea voastra, a tuturor,… (Al-Ma’idah 5:48)
Cu alta ocazie, Allah (fie Preamarit si Proslavit) le starneste musulmanilor interesul pentru Paradis spunand:
Si grabiti-va spre iertarea Domnului vostru si spre Raiul cel intins cat cerurile si pamantul, pregatit pentru cei evlaviosi. (Aal ‘Imran 3:133)
Iar in alt verset El spune:
Grabiti-va, intrecandu-va, catre iertarea Domnului vostru si catre o Gradina intr-atat de larga, precum largirea cerului si a pamantului. (Al-Hadid:21)
Asadar, Allah ne indeamna in Cartea Sa, sa ne grabim catre iertarea Sa si catre Paradisul Sau. In alte cuvinte, sa ne grabim catre credinta, pietate, si fapte virtuoase, pentru ca acestea sunt mijloacele noastre pentru a ajunge la mila si iertarea Sa. Competitia este ceva necesar si demn de lauda, pentru ca Allah, Atotputernicul, spune,
…Si intru aceasta [se cuvine] sa se intreaca cei care se intrec. (Al-Mutaffifun:26)
El, Prea Inaltul, lauda de asemenea cativa dintre Profetii alesi de El, spunand:
Ei se intreceau in bine si Ne chemau cu dorinta si cu teama si erau evlaviosi fata de Noi. (Al-Anbiyaa’:90)
Unii dintre drepti spun ca timpul liber este o mare binecuvantare, pe care daca omul o iroseste lasandu-se condus de dorintele sale, atunci Allah il va deposeda de orice puritate sau transparenta pe care era obisnuit sa o simta in inima sa.
Un intelept a spus ca este o mare dezamagire a fi liber de orice ocupatie si a nu te refugia la Allah.
Cat despre predecesorii cei drepti, ei obisnuiau sa deteste un om fara ocupatie, pentru ca timpul liber se transforma astfel din binecuvantare in blestem. In acest caz, atat femeile cat si barbatii sunt egali, pentru ca timpul liber il conduce pe barbat la neglijenta si stimuleaza instinctele femeii.
Acest lucru este clar in povestea Profetului Yusuf (Iosif). Sotia stapanului lui Yusuf a fost atrasa de acesta si a incercat prin multe trucuri sa castige dragostea lui, dar a esuat. Ea a fost determinata sa faca acest lucru de viata tihnita pe care o ducea…
In acelasi mod, Cel Prea Inalt ii lauda pe cei drepti in alt verset, spunand:
Ei cred in Allah si in Ziua de apoi, poruncesc ceea ce este drep si opresc de la ceea ce este nedrept si se grabesc la faptele bune; acestia sunt printre cei cucernici. (Aal ‘Imran 3:114)
Pe de alta parte, Allah ii respinge pe ipocriti, spunand:
Cei fatarnici incearca sa-L isele pe Allah, dar El intoarce inselatoria lor {impotriva lor insisi!] Cand se ridica pentru Rugaciune [As-Salat], se ridica ei cu lene, ca sa fie vazuti de oameni, si u pomenesc numele lui Allah decat foarte putin. (An-Nisaa’ 4:142)
Si inalt verset Cel Prea Inalt spune despre ei:
Ei nu vin la Rugaciune [As-Salat] decat numai cu lene si nu daruiesc decat obligati. (At-Tawbah: 54)
Profetul (pbuh), de asemenea, obisnuia sa-i indemne pe oameni ca acestia sa ia initiativa de a infaptui lucruri bune inainte ca obstacolele si incercarile sa se iveasca. El (pbuh) a spus:
„Asteptati voi numai bogatia care duce la asuprire, saracia care duce la uitare, boala distrugatoare, batranetea care duce la neghiobie, moartea care le culmineaza pe toate, Anti-Christul, care este un rau absent si asteptat, sau Ceasul (judecatii), iar acel ceas va fi cel mai cumplit si cel mai amar”.( hadis relatat de Al-Tirmidhi)
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi