Există un antidot pentru firea rea
Muhammad Al-Ghazali
Poziţia Islamului referitoare la natura pură a omului, precum şi puterea şi tăria acesteia au fost discutate. În ceea ce priveşte modul în care Islamul tratează firile rele, acest lucru s-a clarificat. Islamul îi avertizează pe oamenii răuvoitori. Islamul încredinţează controlul unei astfel de firi unui intelect sănătos şi încurajează o astfel de fire să se încline în faţa naturii neprihănite din om şi să se predea lui Allah.
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut aluzie la unele dintre aceste firi: „Fiul lui Adam ajunge la bătrâneţe şi două obiceiuri nu-l părăsesc. Unul este lăcomia, iar al doilea este nesfârşitul lanţ al speranţelor.” (Muslim); „Cel mai mare rău care se găseşte în om este laşitatea înfricoşătoare şi zgârcenia dezonorantă.” (Abu Daud); „Dacă fiului lui Adam i s-ar da o vale (plină) de aur, el şi-ar dori să aibă încă una. Iar dacă i s-ar mai da o alta, el va fi lacom după o a treia. Foamea fiului lui Adam nu va fi satisfăcută decât când rămăşitele lui vor fi amestecate cu ţărâna. Iar aceluia care se întoarce la Allah, Allah îi acceptă pocăinţa.” (Bukhari).
În Coranul cel Sfânt sunt menţionate unele dintre obişnuinţe în Surat Aal ‛Imran:
Frumoasă a fost făcută să pară în ochii oamenilor dragostea pentru cele jinduite – femeile, progeniturile, multe grămezi de aur şi argint, caii de rasă aleasă, animalele şi ogoarele. Acestea sunt plăcerea vieţii celei pământeşti, în vreme ce la Allah este buna întoarcere. (Aal ‛Imran 3:14).
Primul aspect asupra căruia Islamul îi atrage atenţia omului este faptul că a urmări dorinţele carnale ale egoului şi cerinţele lui fără sfârşit nu îi va aduce niciodată satisfacţie şi mulţumire. Adevărul şi calea corectă nu-i vor fi accesibile. Natura egoului este în aşa fel încât, atunci când o dorinţă îi este satisfăcută, acesta vrea imediat să i se satisfacă o altă dorinţă. Este mereu preocupat de a mânca, a bea, a se relaxa, fiind lacom, dorind să aibă mai mult şi mai mult din orice. Nu ezită să comită păcate şi acte de agresiune şi cruzime. De aceea Coranul i-a interzis omului să-şi urmeze dorinţele care sunt considerate haram:
Şi nu urma poftei care te abate de la calea lui Allah! Aceia care se abat de la calea lui Allah vor avea parte de osândă aspră, pentru că au uitat de Ziua Socotirii. (Saad 38:26).
Tactica necredincioşilor, necesitatea împotrivirii faţă de aceasta şi importanţa sa au fost menţionate astfel:
Şi dacă adevărul s-ar fi potrivit cu poftele lor, s-ar fi stricat cerurile şi pământul, precum şi toţi cei care se află în ele. Însă noi le-am adus pomenirea lor, dar ei de la pomenirea lor se întorc. (Al-Mu’minun 23:71).
Este necesar să facem distincţia dintre dorinţele interzise ale egoului şi dorinţele legitime, pentru că unii oameni aşa-numiţi religioşi au amestecat aceste două lucruri într-un mod foarte periculos.
Dacă omul vrea să se bucure de bunurile acestei lumi, atunci nu e nimic rău în asta şi este o greşeală foarte mare că acest fel de cerinţe şi dorinţe legitime au fost incluse pe lista lucrurilor interzise, a faptelor rele. Consecinţa acestui lucru este că omul îşi satisface dorinţele sale legitime şi respectabile, dar conştiinţa sa devine precum conştiinţa acelor oameni care acceptă crimele ca fiind legitime, asumându-le în mod conştient. Când acesta realizează că a comis o greşeală şi că acel păcat face parte inevitabil din viaţa sa, atunci el comite păcate şi mai serioase, complăcându-se în acţiuni strict interzise. Altfel spus, de această dată el devine un infractor şi un păcătos în sensul adevărat al cuvântului.
În Coranul cel Sfânt s-a acordat o atenţie specială acestui aspect declarându-se în mod foarte clar că dorinţele pure ale sinelui şi cele legitime sunt bune şi permise, oferind şansa folosirii lucrurilor halal şi curate. Limitarea şi inhibarea anumitor acte ce contravin regulilor acestei sfere a decenţei şi legitimităţii este permisă pentru că închide poarta actelor obscene şi a păcatelor:
O, oameni, mâncaţi din ceea ce se află pe pământ şi este îngăduit şi bun [ca hrană] şi nu urmaţi paşii lui Şeitan, căci el vă este duşman mărturisit. El vă porunceşte numai răul şi ticăloşia şi să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi. (Al-Baqarah 2:168-169).
A restricţiona consumul a ceea ce este legitim (halal) şi curat (tayyib) nu înseamnă decât a-I atribui acuzaţii false lui Allah; acestea sunt relele şi ticăloşiile pe care Satana le porunceşte omului. Islamul nu reprimă astfel de naturi şi înclinaţii prin forţă şi pedeapsă, nici nu le aplanează sau sfărâmă, ci urmează o metodă echilibrată, lipsită de orice fel de excese.
___
Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010