Excelentul exemplu al Profetului
Imamul Gazali
Simple invataturi si comenzi de permis si interzis nu reprezinta fundatia bunului caracter in societate, pentru ca aceste lucruri singure nu sint suficiente ca sa dezvolte aceste calitati in firea omului. Un invatator poate simplist sa comande a se face asta si a nu se face cealalta, iar societatea devine moralista.
Invataturile de succes ale bunei purtari au nevoie de lung timp de implementare si atentie in aplicare. Invatarea nu poate avea succes daca exemplul pentru societate nu este unul de incredere, pentru ca o persoana cu caracter moral prost nu are cum sa lase o impresie buna in jurul sau.
Cea mai buna invatare este din partea acelui om a carui personalitate, si deci moralitate creaza admiratie printre cei din jur. Vor simti dorinta sa-l ovationeze pentru nobilitatea caracterului si vor simti o dorinta puternica de a-i urma exemplul de viata. Lumea ar simti instantaneu dorinta de a-i urma pasii.
Pentru a sadi si dezvolta semintele bunului comportament printre companioni, liderul trebuie sa aiba un caracter mai nobil si calitati mai bune decit acestia. Profetul insusi era cel mai bun exemplu de caracter bun, pentru a fi un bun model pentru urmasii sai. Inainte de a-i sfatui sa adopte un stil de viata moral, el planta semintele moralitatii printre companioni prin exemplul propriului sau comportament.
Excelentul exemplu al Profetului
Abdullah ibn Amar a spus : « Mesagerul lui Allah nu era nici fara maniere, nici nepoliticos. Obisnuia sa spuna ca cei mai buni dintre voi sint aceia cu cel mai bun caracter” (Bukhari)
Anas a spus : « L-am slujit pe Profet vreme de 10 ani. Niciodata nu a zis « Of » (ca expresie a nemultumirii), nici nu m-a intrebat de ce am facut sau nu am facut un anume lucru” (Muslim)
Tot el a mai spus : « Mama mea obisnuia sa-l tina pe Profet de mina si sa-l duca pe unde voia ea. Daca cineva venea sa-i stringa mina, Profetul niciodata nu-si retragea mina din mina celuilalt pina cind acesta nu si-o retragea pe a lui, si niciodata nu-si indeparta privirea de la cel cu care vorbea pina cind acesta nu o indeparta. Si in intilniri nu statea niciodata in asa fel incit genunchii lui sa iasa in evidenta fata de cei ai companionilor » (Tirmizi)