Este apostazia o crima capitala? – part 1
de Taha Jabir Alwani
În ciuda lipsei de consens asupra verdictului islamic pentru apostazie (al-riddah) în primele trei secole ale Islamului, cei care susțin existența unei pedeapse cu moartea prevăzută de legea islamică pentru apostazie, afirmă că un astfel de consens a existat. În acest sens, ei au căutat să distragă atenția de la faptul că oameni importanți precum companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Omar ibn al-Khattab (Allah fie mulțumit de el!), Ibrahim al-Nakhi (Allah fie mulțumit de el!), Sufyan al-Thawri (Allah fie mulțumit de el!) și alți oameni de știință nu au susținut o astfel de pedeapsă. Ei au căutat să împiedice orice regândire a acestei pedepse din partea gânditorilor posteriori.
În soluționarea actelor de apostazie, ar trebui acordată prioritate dreptului individului de a-și exprima opiniile și convingerile personale, sau dreptului comunității de a păstra și de a proteja acele lucruri pe care le consideră sacre?
În 2006, cetățeanul afgan, Abd al-Rahman Abd al-Mannan, a fost în atenția știriilor din întreaga lume pentru convertirea sa la creștinism și ulterior pentru divorțul, pierderea custodiei copiilor săi și arestarea sa. Datorită presiunii liderilor mondiali, în cele din urmă a fost eliberat și a primit azil politic în Italia. Cazul său a atras atenția asupra problematicii apostaziei în Islam, respectiv asupra impactului său mediatic în întreaga lume.
Națiunile, de obicei, subscriu la un set de valori neschimbate pe care se străduiesc să le păstreze cu atenție, în special valoarea identității naționale. Înainte de epoca actuală, aproape fiecare națiune a considerat religia sa ca fiind elementul component cel mai vital al identității sale. Existența, structura și identitatea națiunilor au fost legate de faptul că au adoptat și s-au identificat cu o anumită religie sau sistem de credință spirituală.
Savanții musulmani au considerat religia printre cele cinci nevoi umane esențiale ca bază pentru numeroase hotărâri importante din legislația islamică și printre cele mai remarcabile astfel de hotărâri a fost cea referitoare la jihad, care este privit în parte ca mijloc de apărare și protecție a religiei islamice la nivel național.
Conform unor persoane, pedeapsa prevăzută în mod legal pentru apostazie se aplică atât la nivel individual, cât și colectiv, deoarece se consideră că se bazează pe necesitatea de a proteja religia de cei care intenționează să-i facă rău, să o manipuleze sau să se revolte împotriva ei.
La emiterea hotărârilor în acest sens, oamenii de știință musulmani nu au perceput nicio contradicție între principiul unanim recunoscut al libertății religioase consacrate în declarația din Coran: „Nu există constrângere în credință“ și ratificarea pedepsei cu moartea pentru apostazie.
În diferitele perioade ale istoriei noastre islamice, această ratificare a constituit punctul de vedere predominant. Opiniile savanților proeminenți timpurii care nu au fost de acord cu majoritatea covârșitoare – inclusiv persoane importante și influente, cum ar fi companionii Omar ibn al-Khattab (Allah fie mulțumit de el! – d.23 d.Hj), Ibrahim al-Nakhi (Allah fie mulțumit de el! – d.cca 96 d.Hj) și Sufyan al-Thawri (Allah fie mulțumit de el! – d. 160 d.Hj) și alte figuri ilustre – nu au avut suficientă rezonanță și nici răspândire largă.
Extras din cartea Apostazia in Islam. Analiza istorica si scripturala de Taha Jabir Alwani, IIIT, Editura A.M.R., Constanta 2019