A fost într-adevăr o minune divină. Urmăritorii se aflau doar la câţiva paşi de peşteră şi, totuşi, nu i-au văzut. Timp de trei zile, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi Abu Bakr au trăit în peşteră, în timp ce quraişiţii făceau eforturi disperate pentru a-i prinde. ‘Abdullah bin Uraiquit, care nu îmbrăţişase încă islamul, dar în care Abu Bakr avea încredere şi pe care-l angajase drept călăuză, a ajuns, potrivit unui plan, la peşteră după trei nopţi, aducând cu el cele două cămile ale lui Abu Bakr. Vestea despre încetinirea cercetărilor i-a mulţumit pe cei doi nobili “fugari”. şansa plecării apăruse. Atunci Abu Bakr s-a oferit să-i dea Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – animalul mai ager ca să-l călărească. Acesta a consimţit, cu condiţia să i-l plătească.
Au luat cu ei provizii de hrană pe care le adusese Asma’, fiica lui Abu Bakr, şi pe care le legase într-o boccea făcută din brâul ei, după ce-l rupsese în două, de aici şi apelativul care i se va da ulterior: Asma’, „cea cu două brâuri”. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, Abu Bakr şi Amir bin Fuhaira au plecat şi călăuza lor, ‘Abdullah bin Uraiquit, i-a condus întâi spre sud şi mai apoi spre vest, pe poteci abia umblate, de-a lungul drumului de coastă. Aceasta se întâmpla în Rabi’ Al-Auual, primul an d.H., adică în septembrie 622 e.n. În drum spre Quba’, micuţa caravană a călătorit prin numeroase sate. În acest context, este relevantă prezentarea câtorva întâmplări interesante, petrecute pe parcursul obositoarei călătorii:
1. Într-o zi nu puteau găsi nici un loc care să-i apere împotriva căldurii înăbuşitoare. Atunci Abu Bakr – Allah să fie mulţumit de el!, aruncând o privire în jur, a văzut în cele din urmă puţină umbră lângă o stâncă. El a curăţat pământul şi şi-a aşternut mantia pentru ca Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – să se întindă pe ea şi apoi el a stat de pază.
S-a întâlnit cu un păstor, un băiat beduin, care, de asemenea, căuta adăpost. Abu Bakr l-a rugat să-i dea puţin lapte pe care, după ce l-a răcit puţin în apă, l-a dus Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Apoi s-a întors şi a aşteptat până ce Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a trezit şi şi-a potolit setea cu laptele adus.
2. Pe drum, oricui îl întreba pe Abu Bakr -Allah să fie mulţumit de el despre identitatea onorabilului său tovarăş, acesta îi răspundea că acel om era călăuza lui. Cel care primea răspunsul se gândea că Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – era o călăuză de drum, în timp ce Abu Bakr voia să spună că era călăuzit pe calea Adevărului.
3. Quraişiţii, după cum am menţionat deja, declaraseră că oricine îl va prinde pe Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – va primi o sută de cămile drept recompensă. Acest lucru i-a îndemnat pe mulţi să-şi încerce norocul. Printre cei care pentru a câştiga recompensa îi căutau pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi pe tovarăşul lui era şi Suraqa, fiul lui Malik. După ce a primit informaţia că un grup de patru persoane fusese văzut pe un anumit drum, a hotărât să-l urmărească în secret pentru ca el singur să câştige recompensa. S-a urcat pe un cal iute şi a pornit grabnic în urmărirea lor. Pe drum, calul s-a împiedicat şi el a fost aruncat la pământ. A dat atunci cu zarul ca să vadă dacă trebuia să continue sau nu urmărirea, aşa cum fac de obicei arabii în asemenea circumstanţe, şi a găsit sorţii nefavorabili dorinţei lui. Lăcomia pentru avere însă l-a orbit de tot şi el a reluat urmărirea. I s-a întâmplat acelaşi lucru, dar el nu a dat nici o atenţie. A sărit iarăşi în şa şi a galopat cu viteză ameţitoare până când a ajuns să audă glasul Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – în timp ce recita din Coran. Abu Bakr era foarte agitat şi îşi întorcea mereu capul să privească în urmă, în timp ce Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – era foarte calm şi continua să recite versuri din Coran.