Acolo papucii i s-au rupt, iar unii spuneau chiar că umbla în vârful picioarelor pentru a nu lăsa urme. Abu Bakr – Allah să fie mulţumit de el! -l-a purtat pe munte până la o peşteră care avea acelaşi nume ca şimuntele, Peştera Seur.
Abu Bakr a intrat primul pentru a cerceta peştera şi a se asigura cănu este nici un pericol. A înfundat toate găurile cu bucăţi rupte din hainelelui, a curăţat-o şi apoi l-a rugat pe Profet să intre. Profetul – Allah să-lbinecuvânteze şi să-l miluiască! – a intrat şi imediat şi-a pus capul în poala lui Abu Bakr şi a adormit. Deodată, Abu Bakr a fost înţepat în picior de oinsectă veninoasă. L-a durut atât de tare încât i-au dat lacrimile, care aucăzut pe faţa Profetului.
Imediat, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a dat cu puţină salivă pe piciorul lui Abu Bakr şi durerea a dispărut ca prin minune. Ei au stat în peşteră timp de trei nopţi, de vineri, până duminică. După lăsarea întunericului, ‘Abdullah, fiul lui Abu Bakr, venea să-i vadă şi rămânea acolo peste noapte, punându-i la curent cu situaţia din Mekka. Dimineaţa devreme pleca înapoi şi ca de obicei se amesteca printre mekkani, pentru a nu atrage câtuşi de puţin atenţia asupra activităţilor lui clandestine. ‘Amir bin Fuhaira care avea grijă de turma de capre a stăpânului său, Abu Bakr, se furişa în fiecare seară fără a fi observat şi ducea câteva capre până la peşteră, pentru a-i alimenta cu lapte pe cei doi care sălăşluiau acolo.
Quraişiţii, pe de altă parte, au fost foarte nedumeriţi şi de-a dreptul exasperaţi, când ştirea evadării celor doi tovarăşi a fost confirmată. Ei l-au adus pe ‘Ali la Al-Ka’ba, l-au bătut cu sălbăticie şi l-au închis acolo un timp, într-o încercare disperată de a-l face să mărturisească secretul dispariţiei celor doi “fugari”, dar fără nici un rezultat. Ei au mers atunci la Asma’, fiica lui Abu Bakr, dar nici aici n-au avut succes. Când a ajuns la uşa ei, Abu Jahl a pălmuit-o pe fată atât de puternic, încât i-a rupt cercelul.
Notabilii din Mekka au convocat o adunare de urgenţă pentru a determina viitorul curs al acţiunii şi pentru a cerceta toate variantele care i-ar fi putut ajuta să-i prindă pe cei doi bărbaţi.
Ei au hotărât să blocheze toate drumurile spre ieşire şi au pus supraveghetori bine înarmaţi la toate ieşirile posibile. A fost pus şi un preţ de 100 de cămile pe capul fiecăruia dintre cei doi.[1] Călăreţii, infanteria şi cercetaşii au răscolit ţara. Odată au ajuns chiar şi până la gura peşterii unde se ascundeau Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi Abu Bakr. În momentul în care a văzut duşmanul la o distanţă aşa de mică, Abu Bakr i-a şoptit Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!: “Dacă ei se uită prin crăpătură şi ne descoperă, ce facem atunci?” Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a răspuns, cu calmul său de inspiraţie divină: “Ce rău crezi tu că va veni peste aceiadoi pe lângă care al Treilea este Allah?”
finalul celei de-a treia parti