Însă, Allah Atotputernicul, în Mâinile Căruia se află stăpânirea cerurilor şi a pământului, face aşa cum doreşte El. El este cel ce trimite ajutor şi niciodată nu poate fi biruit. Prin Voinţa Sa, Allah a făcut exact ce i-a revelat mai târziu Profetului:
“[şi adu-ţi aminte] cum au ticluit împotriva ta cei care nu credeau, ca să te întemniţeze ori să te omoare, ori să te alunge! Au ticluit ei, însă şi Allah a ticluit, căci Allah este cel mai Bun între cei care ştiu a ticlui.”
[8:30].
În acele momente critice, planurile quraişilor au eşuat, în ciuda asedierii strânse a casei Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, în timp ce acesta se afla înăuntru împreună cu ‘Ali. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a spus lui ‘Ali să se culce în patul său şi să se acopere cu mantaua sa verde, asigurându-l că, având protecţia lui Allah, va fi în siguranţă deplină şi nu i se va întâmpla nimic rău.
Apoi, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a ieşit din cameră, cu Voia lui Allah, fără să-l vadă nimeni şi a aruncat o mână plină de praf peste asasini, reuşind să-şi croiască drum printre ei, în timp ce recita versete din Nobilul Coran:
“şi Noi am pus o stavilă dinaintea lor şi o stavilă în urma lor şi astfel le-am acoperit lor ochii şi iată că ei nu mai văd”. [36:9]
El s-a îndreptat direct spre casa lui Abu Bakr, care i s-a alăturat imediat, şi amândoi au pornit spre direcţia opusă Medinei, au urcat panta uşoară a Muntelui Seur şi s-au refugiat într-o peşteră. Asasinii care îi înconjuraseră casa aşteptau miezul nopţii, când cineva a venit şi i-a anunţat că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – plecase deja. Ei au dat buzna înăuntru şi, spre marea lor uimire, au descoperit că persoana care dormea în patul Profetului era ‘Ali şi nu Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Acest lucru a stârnit o mare agitaţie în tot oraşul. Astfel, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi-a părăsit casa pe 27 Safar, în al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 12-13 septembrie 622 e.n. Realizând că neamul Quraiş îşi va mobiliza întregul potenţial pentru a-l găsi, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – le-a jucat o festă inteligentă. În loc să urmeze drumul spre Medina de la nord de Mekka, aşa cum se aşteptau politeiştii, el a luat-o pe un drum la care ei se aşteptau cel mai puţin, prin partea de sud a oraşului, care ducea spre Yemen. A mers aşa cam 3-4 km, până când a ajuns la un munte stâncos, numit Seur.
- finalul celei de-a doua parti