Ma numesc Elena si sunt musulmana de putin timp… mai exact de doi ani.
Momentul in care am realizat ca sunt intr-un fel musulmana (prin modul meu de gandire si acceptare a lumii ce ma inconjoara) si ca ar fi cazul sa trec si la o „imbunatatire” a vietii mele spirituale a fost la un examen IELTS pe care trebuia atunci sa il dau. Nu o sa detaliez aceasta parte, insa am avut atunci o discutie cu cineva care fusese foarte implicat in campanii de denigrare a musulmanilor pe internet. Imi povestea cum i se dadeau numele anumitor personalitati sau persoane influente din comunitatea de musulmani, iar ceea ce avea de facut era sa faca cat mai multe legaturi, analogii scrise, de cele mai multe ori fortate, astfel incat asupra acelor persoane sa planeze macar suspiciuni. Imi spunea ca era o reusita si daca adauga inca un comentariu/articol in care numele respectivelor persoane sa pice intr-o discutie proasta, insa ca de cele mai multe ori se ajungea la fabulari grosolane in care acele persoane erau denigrate grav si calomniate. Neexistand nicio institutie care sa traga la raspundere atitudinea de genul acesta, iar oamenii de rand picand foarte usor in capcana aceasta, omul considera ca treaba lui era implinita in cea mai mare masura.
Mi-am pus foarte multe intrebari in urma discutiei cu respectiva persoana. Incepusem sa ma gandesc la dimensiunile campaniilor impotriva islamului si a musulmanilor, avand in vedere ca tocmai ce vorbisem cu cineva care avea un astfel de „job”…
Am inceput sa fiu mult mai atenta la sursele din care ma documentam despre Islam, sa caut mult mai cu grija, sa nu mai cad in prejudecati usoare… si… am gasit incet incet o cale care duce si dincolo de ratiune. Da, am fost si sunt o persoana foarte rationala, dar, sunt atat de multe lucruri care poate nu isi au o explicatie logica, dar care prin sens intr-un context anume. Am inceput sa vad peste tot in jurul meu dovezi si argumente ale existentei lui Dumnezeu; sa ma minunez de creatiile Sale si sa vad miracolele vietii in ceea ce ma inconjoara.
Experienta rugaciunii a fost una miraculoasa… ablutiunea am facut-o plangand, asa cum imi aminteam dintr-o carte in care gasisem cate ceva scris. Sincer, in acea zi m-am rugat fara sa stiu orientarea corecta catre Mecca, insa nici nu ma gandisem la asta. Eram coplesita de emotie si trairi atat de intense! Ma uitam in jos doar constientizand parca ca Dumnezeu se afla chiar acolo, undeva in fata mea si ca eu ma topesc in umilinta mea. Am facut cateva plecaciuni (acum stiu ca nu era corect cum implinisem atunci), insa au fost pentru mine acele momente atat de intense… aproape nepamantene. O experienta dupa care esti cu totul shimbat, nimic nu mai este la fel, iar perspectiva ta asupra orice se schimba de atunci inainte.
De atunci, pentru mine, fiecare rugaciune si fiecare act de adorare este o traire intensa, insa niciuna nu a mai fost precum aceea de atunci. Ma rog ca Allah sa ma tina pe calea cea dreapta, sa ma ajute sa fiu un om bun, milos si cu frica de Dumnezeu in tot ce face, sa chem la bine si sa opresc de la rau… amin!