Dreptul de a alege sa purtam Hijabul
Ana Dumitra
Am văzut ca luna aceasta se comemorează Ziua Hijabului. Nu știu ce sa cred despre existenta unei zile dedicate în mod special unui drept, pana la urma, fundamental al fiecăreia, insa, m-am mai liniștit după ce am văzut ca avem o zi dedicata educației, una apei potabile sau multe altele.
Eu am îmbrățișat Islamul acum 10 ani și am decis sa port Hijab in urma cu 7 ani, aproximativ. Cred ca valentele legate de modestie și buna purtare pe care le presupune Hijabul, eu le absorbisem și asimilasem încă de dinaintea convertirii mele la Islam.
Nu vreau sa vorbesc despre semnificația religioasa a Hijabului, despre sensurile versetelor din Coran și asa mai departe. Ma voi rezuma la experienta mea și atat.
Am fost și sunt în continuare convinsa de caracterul obligatoriu pe care il are Hijabul pentru femeile musulmane. Desigur ca aceasta nu înseamnă că cineva le impune femeilor sa îl poarte, ci doar în raport cu Dumnezeu.
Cred ca purtarea Hijabului este un act de adorare, după cum vorbea odată Tariq Ramadan. Așadar, ca și rugăciunea, este un act de adorare strict intre persoana care îl poarta și Creatorul ei, Allah. Orice constrangere ar duce la anularea validității ei, deci purtarea Hijabului are valoare doar atunci când vorbim despre un angajament intre acea persoana și Dumnezeu.
Desigur, vedem ca numeroase mișcări ce pretind a milita pentru drepturile femeilor, nu accepta aceasta alegere a fiecărei femei. Vorbesc despre drepturile femeilor, dar nu vor sa accepte ca exista un drept al fiecărei femei de a alege dacă îl poarta sau nu. Exista femei (dintre musulmane sau nu) care au impresia ca au atins o elevare spirituala de la nivelul căreia privesc cu aroganta către femeile care aleg sa imbrace Hijabul. Nu îmi place deloc atitudinea lor și nu înțeleg cum pot sa pretindă ca lupta pentru drepturile femeilor. Citesc pe internet sau le vad pe unele chiar la televizor vorbind despre Hijab ca un semn al indoctrinarii, al apologeticului … Însă nu înțeleg agresivitatea lor atunci când vorbim despre un act de modestie comportamentala și un mod de acoperire a capului VOLUNTAR, ce nu încalcă în niciun fel vreun cod vestimentar sau de alta natura.
Ma consider o persoana patrioata, loiala tarii mele, vin cu un bagaj cultural puternic romanesc și o identitate românească la fel de puternica. Consider ca este dreptul meu constituțional și fundamental sa am orice religie vreau, sa cred și sa Îl invoc pe Dumnezeu asa cum simt eu, odată ce fac acest lucru în mod pașnic și cu totul privat. Sper ca pe viitor aceste femei musulmane care s-au trezit în cine știe ce povesti de viata complicate sa nu refuleze prin a le ataca pe suratele lor intru credința care ALEG sa poarte Hijab, care aleg sa se roage sau sa meargă la moschee.
- Și, în final, ca sa fiu pe val, #Istand4hijab, dar, mai degraba, susțin alegerea fiecărei musulmane în parte de a purta sau nu Hijab. ☺ Pace!