New Muslims APP

Femeile și clădirea societății

Aaishah Haider

 

Cele mai multe femei musulmane de-a lungul istoriei au înțeles și apreciat rolul lor în societate. Ele au înțeles esența paradigmei islamice, conceptul de Tawhid, Unicitatea lui Allah. Ele au crezut cu tărie că Allah a creat ființele umane ( bărbați și femei) pentru a-L adora și a-L servi, ca niște înlocuitori ai Lui. Prin urmare, învățăturile coranice conturează clar rolurile genurilor și relațiile prin concepte majore ca:

1. Zawajiyah (împerecherea) care stabilește egalitatea și cooperarea. Allah spune:

O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele două (ființe) mulți bărbați și femei! Fiți cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați (unii pe alții) și (fiți cu frică de ruperea) legăturilor de rudenie, căci Allah este veghetor peste voi. (An-Nisaa’ 4:1)

2.Wilayah ( Protectori unul altuia). Coranul de asemenea conturează relația dintre bărbați și femei ca parteneri (Awliya) pentru stabilirea unei familii și societăți sănătoase. Conceptul de Wilayah a fost explicat in Surah At Tawba și pus în practică în Sunnah Profetului Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui). Allah spune:

Dreptcredincioșii și dreptcredincioasele își sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngaduit, împlinesc Rugăciunea, dau Dania și se supun lui Allah și Trimisului Său. Cu aceștia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic (și) Înțelept.  (At Tawbah 9:71).

3. Al treilea concept este Qiwamah, unde Coranul îl face pe bărbat responsabil de a-și întreține familia; femeile sunt în acest fel libere să aibă grijă de familie, fiind întreținute, fara a avea stresul de a câștiga un venit. Fiecare gen are calități speciale, care, în general, duc spre o calitate mai înaltă ca rezultat al îndeplinirii rolurilor lor particulare. Coranul spune:

Nu râvniți la ceea ce Allah a dăruit unora dintre voi mai mult decât altora. Bărbații vor avea parte de ceea ce au agonisit și femeile vor avea parte de ceea ce au agonisit. Deci rugați-vă lui Allah pentru harul Său, căci Allah pe toate le știe. (An-Nisaa’ 4:32).

Multe femei musulmane și-au luat rolul în serios, de-a servi societatea în anumite domenii. Prin revizuirea arhivelor fundației Awqaf în cele mai multe țări islamice, putem concluziona prin cercetare că femeile musulmane au înființat câteva dintre cele mai esențiale și vitale instituții pentru societatea lor și apoi au contribuit la construirea de școli, moschei, spitale, adăposturi și chiar fântâni de apă în zonele deșertice, în special pe rutele principale spre Makkah și Madinah.

Femeile musulmane au fost capabile să stabilească o mulțime de modele în domeniul developării sociale. În Egipt, de exemplu, în timpul perioadei mameluce,  Al Sheikhah Zainab, fiica lui Abi Al-Barakat, în anul 684 după Hijrah a lucrat împreună cu fiica lui Al Zabir Bibars (Sultanul Egiptului la acea vreme) la înființarea unui Ribat, care este echivalent în zilele noastre cu un adăpost pentru femei.

Acest Ribat a fost înființat pentru a promova servicii educaționale, spirituale și sociale pentru femei. Femeile care căutau liniște și siguranță datorită unui mediu familial cu probleme unde erau abuzate și amenințate, erau mereu binevenite la Ribat. Sheikhah și asistentele ei le ajutau să-și depășească problemele prin ședințe intensive de consiliere cu o focalizare și o dezvoltare în spiritualitate și adorare. Ele au oferit programe de pregătire prin educarea femeilor cu privire la drepturile lor, rolurile și responsabilitățile stabilite pentru ele în Coran și Sunnah. De asemenea, le-a învățat câteva tehnici folositoare și le-a dat soluții practice pentru a-și depăși dificultățile.

Rolul femeilor de întreținere a societății este unul esențial; ele sunt conștiința societății, pentru localizarea problemelor din societate și pentru a ajuta în oferirea de soluții efective.  Acest rol trebuie să fie încurajat și cultivat pentru a ajuta la curățarea societății de alterare și a o conduce spre pace și puritate.

 

______________________________

Sursa: www.onislam.net/english   –   www.islamulazi.ro/forum

 

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...

lasa un raspuns


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.