AT-TUFAIL IBN ’AMIR AD-DAWSI (Allah sa fie multumit de el!)
(a murit in anul 11 dupa Hijrah)
Daca am fi trimis Noi acest Coran unui munte, l-ai fi vazut tu umilindu-se smerit si despicandu-se de frica lui Allah. Si aceste pilde le dam Noi oamenilor pentru ca ei sa cugete. (Al-Hashr 59:21)
O analiza mai atenta a textului coranic ne va evidentia numeroase trasaturi neobisnuite ale sale, atat in ceea ce priveste forma, cat si continutul. Asa stand lucrurile, nu trebuie sa ne mai mire cu nimic ca atunci cand au fost provocati sa creeze ceva asemanator, arabii au simtit pe propria lor piele aceste aspecte metafizice; simtindu-se neputinciosi, singura ipoteza plauzibila care le-a stat la indemana a fost aceea de a sustine ca profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) era cand „poet”, cand ghicitor sau chiar „magician”. Conform stradaniei mintii lor, acestea erau tipurile de personalitati tipice si cele mai indreptatite sa primeasca ajutor de la forte sau spirite dintr-o alta lume.
Fascinatia si efectul irezistibil pe care Nobilul Coran le exercita asupra auzului meccanilor, dar si a altor contemporani ai Profetului, au determinat aparitia printre ei a unor persoane arogante al caror rol era acela de a preveni oamenii in legatura cu ascultarea profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!). Si pentru multi dintre ei devenise o obisnuinta sa-si introduca degetele in urechi ca sa nu asculte Coranul. Iar istoria ne vorbeste despre numarul mare al celor din Qurais care au acceptat Islamul dupa ce l-au ascultat. Unul dintre acestia a fost ’Umar ibn Al-Khattab (Allah sa fie multumit de el!), cel care mai tarziu a devenit cel de-al doilea calif. Un alt caz este cel al eroului nostru de astazi, pe numele sau At-Tufail ibn ’Aamir, sef al tribului sau, Daws. El ne reinvie povestea sa, dupa cum urmeaza :
„Cand am sosit in Mecca (in vremea perioadei din an cand se obisnuieste efectuarea Pelerinajului), conducatorii tribului Qurais m-au intampinat cu caldura. Cei mai in varsta dintre ei chiar au tinut sa ma atentioneze in legatura cu pericolele care ma pasc daca voi asculta cuvintele lui Muhammad, cuvinte care functioneaza ca o magie, conducand la separarea tatalui de fiu, a fratilor unii de ceilalti sau a barbatului de sotia sa. Si au continuat sa-mi spuna fel de fel de povesti pana cand au reusit sa ma bage cu adevarat in sperieti, astfel incat am luat decizia ca niciodata sa nu stau in apropierea acelui om sau sa vorbesc cu el ceva. Cand a venit timpul sa merg la Ka’ba mi-am indesat bumbac in urechi de frica ca nu cumva sa aud vreun cuvant de la Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!). Si aflandu-ma in aceasta stare de crispare, imediat ce am patruns in sanctuarul sfant am observat ca Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) se ruga intr-o maniera straina noua. Si nu am rezistat in a-l fixa cu privirea, fara sa-mi dau seama apropiindu-ma din ce in ce mai mult, astfel incat imi era aproape imposibil sa nu-mi scape cate ceva din ceea ce el recita. Dintr-o data mi-am spus, ’Cat de stupid poti sa fii, At-Tufail! (blamandu-ma pe mine insumi) Esti un om invatat si, in plus, poet. Ce te opreste sa asculti ceea ce Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) rosteste ? Daca vei auzi ceva corect, atunci accepta acel lucru, iar daca ti se va parea ceva necurat, respinge-l.’ Asadar, am asteptat pana cand Muhammad (salla Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) a parasit moscheea si am pasit pe urmele sale pana cand el a ajuns in pragul casei in care locuia si de aici in casa, loc in care am intrat, de asemenea. I-am povestit cele pe care oamenii sai mi le spusesera in legatura cu el si ca mi-au placut versetele pe care le recitase langa Ka’ba. I-am cerut sa-mi vorbeasca despre mesajul sau, ceea ce a si facut, incepand sa-mi recite capitolele Al-Iklas si Al-Falaq. Si jur pe Allah! Niciodata nu am auzit ceva mai minunat si nici nu invatasem un alt lucru superior invataturilor sale. L-am rugat sa-mi intinda mana pentru a-i declara sprijinul lui si religiei pe care o propovaduia (acceptarea Islamului).”
Eroul nostru a petrecut mai mult timp in Mecca ca sa invete mai multe despre Islam, dupa care a cerut permisiunea sa se intoarca la tribul sau pentru a-i initia in noua religie. Cativa dintre oamenii sai au acceptat Islamul, inclusiv tatal si sotia sa. De asemenea, Abu Huraira a imbratisat Islamul si l-a insotit la Mecca ca sa-l intalneasca pe Profet (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!), cel care s-a rugat pentru calauzirea oamenilor lor. At-Tufail s-a intors la trib si a inceput sa-i invete pana cand a facut jonctiunea cu Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) la Medina (cativa ani mai tarziu), fiind secondat de nu mai putin de 70 de familii apartinand tribului Daws. Atunci cand profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) a revenit in Mecca victorios, eroul nostru i-a cerut permisiunea sa mearga si sa distruga toti idolii pe care ii adorau membrii tribului sau. Cand At-Tufail a inceput sa-i incendieze, femeile si copiii nu s-au indepartat, asteptand cu sufletul la gura ca mania idolului al-Lat sa-l spulbere pe eroul nostru, urgie care – in conceptia lor, ar fi trebuit sa se abata cu atat mai puternic cu cat eroul nostru a ars fara cruzime toti idolii, transformandu-i in cenusa. Vazand ca nimic din toate acestea nu se intampla, toti membrii tribului si-au marturisit credinta in Islam.
Ca un discipol neinfricat al mesajului Islamului, eroul nostru At-Tufail ibn ’Amir a participat in mod activ la toate campaniile duse impotriva idolatriei si nedreptatii, pentru inceput alaturi de Profet (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!), apoi impreuna cu armatele califului Abu Bakr (Allah sa fie multumit de el!). Si-a intalnit fericirea in lupta impotriva lui Musaylima impostorul, de la Al-Yamama, camp unde eroul nostru s-a alaturat sirului martirilor pe calea Adevarului.
__________________
Sursa: http://groups.yahoo.com/group/resurseislamice/