S. A. A. Mawdudi
Succesele acestui mare om nu se sfârşesc aici. Pentru a putea înţelege adevărata lui valoare, trebuie mai întâi de toate, să investigăm locul lui în istorie. Această investigaţie va scoate, fără îndoială la iveală că acest locuitor de rând al deşertului Arabiei, de acum aproximativ 1400 de ani, este ani, este şi adevăratul conducător al epocii moderne şi precursor al întregii umanităţii. El este nu numai coducător celor care işi aşteaptă ca atare, şi şi conducătorul celor care nu-l recunosc şi conducătorul celor care pur şi simplu îl reneagă. Cei care nu-l recunosc sau îl reneagă nu-şi dau seama de acţiunile şi gândirea lor se află sub înrâurirea personalităţii acestui om şi că el pur şi simplu nu-şi dau seama de acest lucru.
El i-a salvat pe oameni din ghearele unor superstiţii asurde, făcându-i să aibă o gândire raţională şi o viaţă în credinţă şi adevăr.El a fost cel care i-a trezit la realitate pe cei care erau obişnuiţi să explice semnele Lui Allah ca fiind manifestări ale naturii.
El a fost cel care a stabilit, cu precizie, limitele şi funcţiile simţurilor, raţiunii şi percepţiei. El a fost cel care a avansat o nouă concepţie în legătură cu afinităţile existente între valorile materiale şi spirituale.
Tot el a fost cel care a lichidat idolatria, credinţa în oamenii obişnuiţi şi cel care a creat o religie puternică întemeiată pe recunoaşterea Lui Allah. El a fost cel care a schimbat concepţia omului despre spirit şi divinitate. El a fost cel care a clarificat valoarea şi menirea adevărată a omului. În calitatea sa de îndrumător spiritual al oamenilor a explicat celor care credeau în existenţa fiului lui Allah că, un pământean nu poate revendica o asemenea însuşire, putând fi vorba doar de calitatea de trimis al lui Allah pe pământ. A reuşit să scoată din mentalitatea oamenilor obiceiul de a accepta, ca sfinţi oameni obişnuiţi ca ei, dar cu personalităţi puternice. El a fost cel care a subliniat, cu cea mai mare vigoare, că nimeni nu se naşte cu anumite drepturi sau privaţiuni, că toţi oamenii sunt egali din naştere, în faţa lui Allah. Învăţătura lui a contribuit decisiv la ideea de unitate umană, egalitate între oameni, democraţie reală şi libertate în lume. El este precursorul a tot ce este sublim în relaţiile dintre oameni. Legile sociale pe care le-e elaborat s-au impus puternic în societate şi acest proces continuă şi în zilele noastre. Pricipiile economice de bază pe care le-a elaborat au şi astăzi valabilitate. Ceea ce a elaborat el şi în alte domenii precum gândirea politicâ şi juridică i-a călăuzit pe oameni de-a lungul secolelor.
Acest arab de rând a fost prima personalitate care a făcut lumină în privinţa tuturor aspectelor relaţiilor internaţionale şi care a elaborat regulile războiului şi păcii.
sursa: Liga Islamică și Culturală din România