Moştenirea
Diferenţa dintre bărbat şi femeie în ce priveşte părţile lor de moştenire este stabilită de către Allah astfel:
„Allah vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri: un fiu are [o parte] cu partea a două fiice.” (An-Nisaa’ 4: 11)
şi se datorează în mod clar diferenţelor dintre datoriile şi cheltuielile la care fiecare trebuie să facă faţă conform învăţăturilor islamice.
De exemplu, dacă un bărbat care are un fiu şi o fiică moare, fiul se căsătoreşte şi plăteşte dota (zestrea) miresei şi imediat ce se mută împreună trebuie să asigure şi să plătească integral cheltuielile lor. Pe de altă parte, când sora lui se mărită, ea primeşte dota de la mire şi, atunci când locuiesc împreună, soţul ei are grijă de ea fără ca ea să plătească vreun ban, chiar dacă este una dintre cele mai bogate persoane. Săracă sau bogată, cheltuielile ei de trai sunt estimate în funcţie de înzestrarea financiară a soţului său. Qur’anul spune astfel:
„Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa.” (At-Talaq 65: 7).
Pentru a simplifica problema, dacă tatăl lasă o avere de 150.000 de dolari, fiul va lua 100.000, iar fiica va lua 50.000 de dolari. Apoi fiul plăteşte dota soţiei (zestrea), îi dăruieşte cadouri miresei şi mobilează un apartament care poate costa cel puţin 25.000 de dolari. Dacă fiica se căsătoreşte, are banii de nuntă şi cadourile; atunci va lua încă 25.000 de dolari. Astfel vor avea în mod egal.
Dar aceasta nu este tot; îndatoririle şi cheltuielile bărbatului cresc atunci când trebuie să aibă grijă din punct de vedere financiar de copii, în anumite cazuri, de părinţii lui care îmbătrânesc, de fraţii şi surorile lui, dacă nu au niciun venit sau pe cineva care să aibă grijă de ei, şi de alte rude care se află în circumstanţe asemănătoare – toate conform învăţăturilor islamice şi în anumite condiţii. Însă femeia nu este obligată din perspectiva legislaţiei islamice să ofere ajutor; ea poate face aceasta doar din proprie iniţiativă, la liberă alegere.
Aşadar nu există absolut nicio diferenţă. Uneori, partea femeii din moştenire este aceeaşi cu a bărbatului. De exemplu, când cei doi părinţi îi moştenesc pe copiii lor; Qur’anul ne spune că:
„… Cât despre părinţii lui, primeşte fiecare dintre ei a şasea parte din ceea ce a lăsat [defunctul], dacă el are un copil.” (An-Nisaa’ 4: 11).
Motivul în acest caz este că nevoile părinţilor sunt deseori similare. Pentru fraţi sau surori vitrege ce moştenesc de la un frate care nu are părinţi sau copii, Qur’anul stabileşte că:
„Dacă un bărbat sau o femeie moare fără a avea niciun moştenitor direct, dar are un frate sau o soră, fiecăruia dintre cei doi le revine a şasea parte. Dacă ei însă sunt mai mulţi de-atât, atunci ei toţi sunt părtaşi la o treime…” (An-Nisaa’ 4: 12).
Astfel, sora din partea mamei primeşte o şesime, parte ce este egală cu a fratelui din partea mamei. Dacă sunt mai mult de doi fraţi vitregi, ei moştenesc o treime pe care o vor împărţi în mod egal. Toate acestea confirmă că egalitatea în moştenire există în multe cazuri, cunoscute foarte bine de juriştii şi experţii din acest domeniu.
Mai mult, sunt cazuri în care femeia ia o parte mai mare decât a bărbatului. De exemplu: dacă o femeie moare lăsând în urma ei un soţ, o mamă, doi fraţi şi o soră din partea mamei ei, sora va primi o şesime şi doar o şesime va fi dată celor doi fraţi. De asemenea, dacă o femeie moare, lăsând în urmă un soţ, o soră din aceiaşi părinţi şi doi fraţi din partea tatălui, soţul primeşte o jumătate din moştenire, iar sora cealaltă jumătate, pe când fraţii vitregi nu primesc nimic, întrucât sunt doar rude. Dar dacă este vorba de o soră vitregă, aceasta va primi o şesime pentru întreţinere.
Încă un caz în care femeia primeşte mai mult decât bărbatul, conform interpretării lui Ibn ‘Abbas a versetului:
„Dacă însă nu are copil şi-l moştenesc părinţii lui, atunci mama sa are dreptul la o treime…” (An-Nisaa’ 4: 11).
Pentru Ibn ‘Abbas, aceasta înseamnă că dacă o femeie moare, lăsând un soţ şi pe cei doi părinţi ai ei, soţului i se cuvine o jumătate, mamei o treime, iar tatălui o şesime. Ibn Hazim le relatează această specificare lui Ibn ‘Abbas prin Abdul-Taziq, lui ‘Ali Ibn Abi Talib prin Abi Uwana şi lui Mu’az Ibn Gebel care erau companioni ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cunoscuţi ca experţi în chestiuni de acest gen. Ibn Hazim îi relatează, de asemenea, lui Şuraih şi lui Dawud Al-Zahiry, în mijlocul juriştilor, şi citează axioma companionului Ibn Mas’ud pe această chestiune: „Lui Allah nu îi va plăcea să vadă că îl prefer pe tată în faţa mamei.” Alte persoane importante care au fost de acord sunt companioni precum ‘Omar, ‘Osman şi Zeid Ibn Sabit. Dintre adepţii lor sunt Al-Hasan, Ibn Sirin şi Al-Nakh’i. Printre jurişti se numără Abu Hanifah, Malik şi Aş-Şafi’yi – fie ca Allah să fie mulţumit de ei!