Majoritatea nemusulmanilor, occidentali sau orientali, sunt familiarizaţi cu ideea că musulmanii îşi numesc Dumnezeul-Allah. Ideea pe care o au, de obicei, este aceea că acest Dumnezeu în care cred musulmanii, este un Dumnezeu diferit. Creştinii au un Dumnezeu, iar musulmanii au un alt Dumnezeu, pe care Îl numesc Allah. Adevărul este că Dumnezeul despre care vorbim, Creatorul Universului, Acel Dumnezeu este acelaşi Dumnezeu, Dumnezeul la care se roagă musulmanii este Creatorul, Susţinătorul Universului. Chiar numele în sine, Allah, este un cuvânt arab care înseamnă Unicul şi Singurul Dumnezeu care se cuvine să fie adorat.. Aceasta este o idee care este împărtăşită de majoritatea oamenilor. Deci, fie că Îl numeşti pe Dumnezeu Iehova, fie în coreeană „Hannonin”, atâta timp vorbim despre Acel Creator şi Susţinător al Universului, atunci, în esenţă, vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu, din perspectiva Islamică, nu este, în nici un fel, un Dumnezeu special al musulmanilor. Aşa cum puteţi vedea în Vechiul Testament, la Dumnezeu se face referire ca la Dumnezeul lui Israel, şi, când citeşti o mare parte din textul propriu-zis, capeţi impresia că Dumnezeu de aici este ca un Dumnezeu special al lui Israel, că El nu este Dumnezeul nimănui altcuiva. Din această cauză, poporul lui Israel a devenit poporul ales, cu drepturi speciale, pe care nu le mai are nimeni altcineva. Nu aceasta este concepţia Islamică, unde Dumnezeu este Dumnezeul Universului, nu este Dumnezeul unui popor anume.
A doua concepţie greşită, legată de credinţe, este că Islamul este o religie nouă. De obicei, în cărţi, se face referire la aceasta ca la cea mai recentă din marile religii sau credinţe monoteiste. Totuşi, Islamul nu se consideră a fi nou. Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a susţinut că înfiinţează o nouă religie, iar, dacă citiţi Cartea Revelaţiilor, pe care o urmează musulmanii, Quran-ul, de la început până la sfârşit, nu veţi găsi nici un loc unde să se facă referire la Islam ca la o nouă religie. De fapt, veţi descoperi că Dumnezeu spune că Islamul este religia lui Avraam, era religia lui Adam, era religia lui David, Solomon şi a tuturor profeţilor, cei pe care îi ştim şi cei pe care nu-i ştim. De fapt este adevărata religie a lui Dumnezeu revelată omului.
Şi, dacă ar fi să comparăm stâlpii credinţei Islamice, de exemplu, cu aceia ai credinţei creştine, veţi descoperi că, de fapt, ei sunt paraleli. Islamul are o serie de stâlpi numiţi stâlpii credinţei. Aceştia sunt în număr de cinci: declaraţia de credinţă (eşhedu en la ilahe illallah we eşhedu enne muhammeden rasulullah), rugăciunea obligatorie (as-salah), darea de zakeat (milostenia obligatorie), postul în luna a noua a calendarului musulman, cunoscut sub numele de Ramadan şi hajj-ul (pelerinajul la Mecca pentru cei cu posibilităţi). La aceştia, se mai adaugă şi cei şase stâlpi ai Imanului: credinţa în Allah Unicul, credinţa în îngerii Săi, credinţa în profeţii Săi, credinţa în scripturile revelate acestor profeţi, credinţa în Viaţa de Apoi (Învierea şi Judecata) şi credinţa în Destin, atât în răul cât şi în binele acestuia. Acum, aceşti stâlpi se regăsesc în creştinism. Nici un creştin nu ar contesta aceşti stâlpi, deoarece aceştia sunt şi stâlpii creştinismului. Desigur, după aceasta, ne putem întreba, dacă aceştia existau în creştinism, ce rost mai avea Islamul din capul locului? De ce nu am rămas la creştinism? Ei bine, deşi împărtăşim aceleaşi principii, aceleaşi titluri, credinţa într-un singur Dumnezeu, credinţa în profeţi, în îngeri, concepţia despre Dumnezeu, profeţi, îngeri, scripturi, Viaţa de Apoi, Judecată, este diferită. Astfel, ca să vă dau un exemplu pe scur:, în concepţia creştină care provine din tradiţia evreiască, Dumnezeu este descris ca fiind Cineva care, după ce a creat lumea, s-a odihnit în ziua a şaptea, astfel că Sabatul a devenit o zi de odihnă. În credinţa Islamică, Dumnezeu nu se odihneşte. Odihna este o trăsătură a fiinţelor umane. Ele sunt cele care au nevoie de odihnă. După ce ai muncit o zi îndelungată, eşti obosit, şi ai nevoie de odihnă. Aceasta nu este o trăsătură a lui Dumnezeu.
Deci, există o diferenţă între termenii în care Dumnezeu este perceput. În cazul îngerilor, în concepţia creştină despre îngeri, există îngeri buni şi îngeri răi. Satan se consideră că a fost un înger rău. Este numit ca fiind un înger căzut, Lucifer, pe când, în concepţia Islamică, îngerii nu pot face rău. Îngerii sunt fiinţele create de Dumnezeu în Univers şi nu pot să se răzvrătească împotriva Lui, neavând voinţă liberă.
Următoarea categorie, este aceea a profeţilor. În cazul Islamului, profeţii sunt consideraţi a fi exemple bune pentru omenire, demne de a fi urmate. Dumnezeu a trimis o revelaţie şi profeţii au devenit exemple, după cum să pui în practică acea revelaţie, cum să o trăieşti. Ei erau indivizi puri, care erau protejaţi de Dumnezeu de comiterea păcatelor. Nu că nu făceau niciodată greşeli în a judeca între ce este bine şi ce este mai bine, dar nu comiteau păcate. Ei urmau să fie exemple fiindcă erau aleşi de Dumnezeu. Când venea revelaţia, aceasta era îndrumarea pentru ei. Însă, în povestirile biblice, găsim relatări despre profeţi care comit incest, adulter şi tot felul de delicte şi păcate oribile ce le sunt atribuite profeţilor. Deci, încă o dată, se vede o diferenţă de concepţie.
Acum, trecând la scripturi, concepţia este şi de această data, diferită. În concepţia Islamică, scriptura de la Dumnezeu este ceea ce este revelat, cuvântul al lui Dumnezeu. Deci, ceea ce noi numim Noul Testament, compus din Evanghelii, scrierile lui Pavel, acestea nu ar fi considerate scripturi. Ceea ce i s-a revelat lui Isus (pacea fie asupra lui!), Evanghelia, dacă ar fi fost scris, sau dacă am fi avut-o astăzi la dispoziţie, cu ideea că ar fi fost scrisă în vremea lui Isus (pacea fie asupra lui!), atunci ar fi fost considerat ca scriptură. Psalmii, aşa cum i-au fost revelaţi lui David, ar fi fost consideraţi scripturi, dar ceea ce avem azi cu numele „Psalmi”, conţin mult material străin, lucruri adăugate şi şterse, scrise de oameni. Putem spune că Psalmii conţin unele din învăţăturile din scripturi, dar nu le-am clasifica drept scripturi.
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi