Companionii Profetului Muhammad
Fiecare musulman isi doreste sa calce pe urmele profetului Muhammad, sa fie un urmas demn al lui si un bun musulman. Dar, fireste ca lucrul acesta nu se intampla doar cu oamenii din prezent, ci inca de la inceputul perioadei de profetie a lui Muhammad, musulmanii incearca sa faca ce face el, ce spune el si ce recomanda. Astfel, au existat cea mai buna generatie de musulmani din toate timpurile.
Cu siguranta aceasta a fost prima generatie. Aceasta a fost compusa din oameni care au crezut intru totul, care au facut fata unor provocari si incercari extrem de grele. Sigur ca de-a lungul timpului au mai existat musulmani care au avut credinta neclintita in fata oricaror greutati cu care s-au confruntat. Insa, acestea au fost personalitati aparte, deosebite, dar care nu alcatuiau o intreaga generatie de exceptie.
Astfel, si Profetul Muhammad a spus ca cei mai buni si de urmat sunt cei cu care el a impartasit bune si rele, cei care au construit primele caramizi ale Islamului, cei carora le datoram atat de multe. Ei sunt cunoscuti drept ashab, sau sahaba – companionii Profetului Muhammad. Gradual, urmatorii cei mai buni sunt cei care au urmat dupa acestia, cunoscuti drept tabi’un… si asa mai departe cu generatiile care au urmat.
Companionii Profetului Muhammad au ales sa fie musulmani in ciuda intregii societati, in ciuda mpotrivirii, de multe ori, a familiei si comunitatii lor. Ei sunt cei care au fost inspirati direct de spusele si actiunile profetului Muhammad, iubindu-l foarte mult, mai mult decat pe ei insisi. Ei si-au parasit la nevoie casele si au emigrat in necunoscut. Impreuna cu Profetul, au intemeiat la Medina o civilizatie de la zero. Au fost cei care au raspandit dreptatea intr-o societate inchistata in obiceiuri si nedreptati, cei care i-au readus pe cei din Peninsula Arabica la esenta adevarului si la monoteism.
Ei l-au văzut împărtăşind necazurile şi foametea care s-a abătut asupra oamenilor, impunându-şi sieşi şi semenilor săi un principiu veşnic valabil: „A fi primul care simte foame dacă oamenilor le este foame şi ultimul care să-şi potolească foamea când oamenii sunt înfometaţi.”
Da, primii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă.