Civilizatia islamica

Pace!

 

Ma numesc Alina si sunt musulmana de 14 ani. M-am indragostit de aceasta religie si de aceste valori odata ce le-am descoperit intr-o carticica oferita mie de un coleg de serviciu. De fapt, acolo era cuprinsa doar o mica introducere si cateva zeci de pagini cu ilustratii despre epoca de aur a Islamului. Era o carte a editurii All, insa eu primisem in dar intreg setul de patru carticele. Nu era un text apologetic, ci obiectiv scris, insa pe mine ma introdusese intr-o lume pe care, cel putin pana atunci, o cunoscusem eronat. Aflasem din acea carte despre civilizatia islamica, despre asa-numitele „case ale intelepciunii” dedicate cunoasterii si stiintei in vremea in care Europa isi executa inca oamenii de stiinta sau pe oricine cuteza sa se impotriveasca dogmei publice declarate. Am aflat din acea carticica despre convietuirea model dintre musulmani si oameni de alte credinte, in timp ce in Europa crestina orice gand mai tolerant fata de „celalalt” era catalogat drept erezie, iar executiile erau in firescul lucrurilor cotidiene. Am iubit acea carticica si acel set, desi am observat abia dupa cateva luni ca acea carte era destinata de fapt adolescentilor… ca ar fi fost de fapt parte dintr-o curicula de  gimnaziu. Cert este ca pentru o necunoscutoare absoluta precum eram eu, acea carte s-a potrivit manusa. Am ajuns intr-o librarie de la care am mai cumparat cateva carti ceva mai consistente si mai mult referitoare la dogma. Traind in era tehnologiei, desigur, internetul mi-a fost si el de ajutor in insusirea cunostintelor. Pentru ca eram constienta ca sunt abia la inceput de drum si ca stiam prea putine lucruri, am fost atenta sa preiau informatii doar de la profesori consacrati care predau in Vest, sau chiar de la autori nemusulani care au abordat Islamul in mod obiectiv si nepartinitor. Desigur, in ceea ce priveste actele de adorare precum rugaciunea, postul, chiar si dania, am preferat autorii musulmani cu studii in domeniu si nu doar filosofi sau critici care sunt rupti de aplicabilitatea trairilor la nivel metafizic.

Acum sunt parte dintr-o comunitate restransa, insa care pe mine ma ajuta sa ma construiesc zi de zi si sa parcurg etapa cu etapa elevarea spirituala spre care tind. Vreau sa inchei asa cum am inceput, cu Pace, salutul celor din Paradis, salutul pe care il au toti credinciosii de pe pamant: Pace si iubire pentru toti semenii! Va multumesc pentru timpul acordat lecturarii unui scurt episod din viata mea. Doamne-ajuta!

În legătură cu o postare