Muhammad Al-Ghazali
Într-o zi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a întrebat pe dragii lui companioni (Allah să fie mulţumit de ei!) dacă ştiu ce este sărăcia. Atunci ei au răspuns că este sărac cel care nu are niciun dirham sau dinar (niciun ban). Atunci Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „În comunitatea mea sărac este acel om care va apărea în Ziua Judecăţii în faţa lui Allah subhanu wa ta’ala astfel: a făcut rugăciunea, a plătit zakat-ul, a respectat toate acestea, însă a abuzat de cineva, a acuzat pe nedrept pe cineva, nu a avut dreptul de a lua în posesie proprietatea cuiva, a omorât sau a lovit pe cineva. Toate calităţile pe care le-ar fi avut vor fi fost date victimelor sale. Dacă aceste calităţi ale sale se vor fi terminat înainte ca faptele rele să se termine, atunci greşelile şi păcatele victimelor sale îi vor fi date lui şi apoi va fi aruncat în iad.” (Muslim).
Un astfel de om este foarte sărac. Starea lui este precum cea a unui comerciant care are marfă bună în valoare de o mie de rupii, însă el este dator două mii de rupii. Cum se poate ca un astfel de om să fie numit bogat?
Un om religios care îşi face rugăciunile negreşit şi îndeplineşte acte de adorare sigure şi precise, dar cu toate acestea comite fapte rele cu intenţie, se comportă urât cu oamenii, îi tratează pe oamenii săraci şi neputincioşi cu cruzime, cum ar putea fi numit cinstit sau drept-credincios ?
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a explicat toate acestea şi a dat un exemplu foarte bun. A spus că şi cel mai bun caracter moral este dizolvat de păcate, aşa cum relele obiceiuri distrug reputaţia omului, iar oţetul distruge mierea.
Când răutatea este hrănită de ego, iar prejudiciul creat de aceasta se materializează şi pericolul se intensifică, atunci omul s-a lepădat de religia sa aşa cum cineva se dezbracă de hainele sale. Pretenţia sa de a fi un om bun sau cu credinţă este falsă.
Care va fi valoarea religiei fără un caracter bun? Cum este posibil ca un om să Îi aparţină lui Allah, dar în acelaşi timp să fie o victimă a corupţiei?
Legătura dintre credinţă şi moralitate ne este clar arătată în hadisul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Omul care are aceste trei obiceiuri este un ipocrit, chiar dacă el se supune, îşi îndeplineşte rugăciunea, efectuează umra (pelerinajul) şi se numeşte musulman: când vorbeşte, spune un neadevăr, atunci când face o promisiune, nu o îndeplineşte şi atunci când i se încredinţează ceva, dă dovadă de lipsă de onestitate.” (Muslim).
Într-o altă relatare, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Există trei semne ale unui ipocrit: atunci când vorbeşte, spune neadevărul, atunci când face o promisiune, nu o respectă şi atunci când încheie un contract, înşeală, deşi acesta [ipocritul] poate îşi îndeplineşte rugăciunile, se supune repede şi spune că este musulman.”
De asemenea, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Există patru semne, iar în oricine se regăsesc acestea, el este un ipocrit, fără îndoială. Dacă în cineva se regăseşte unul dintre aceste obiceiuri, el va avea un obicei distructiv până în clipa când va renunţa la el. Când ceva i se dă lui în încredinţare, el dă dovadă de lipsă de onestitate; atunci când vorbeşte, spune minciuni; când încheie un contract, înşeală şi când se ceartă, începe să insulte.” (Bukhari).
__
Caracterul musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010