Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei
partea intai
Erau trei din tribul Quraish care obişnuiau a-i face probleme Profetului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) prin îndârjirea rezistenţei lor la apelul său şi prin torturarea companionilor săi.
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) L-a chemat şi L-a invocat pe gloriosul său Domn pentru a-i pedepsi, dar, în vreme ce îi chema şi îi invita, i-au fost revelate aceste nobile versete: „Tu, [Muhammad,] nu ai niciun amestec în aceasta; fie că El primeşte căinţa lor, fie că îi osândeşte, pentru că ei sunt într-adevăr nelegiuiţi.” (Coran 3: 128).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înţeles că el trebuie să înceteze a-L mai invoca pe Allah să îi pedepsească şi că trebuie să lase acest lucru în sarcina lui Allah. Fie ei îşi vor continua fărădelegile şi vor fi pedepsiţi de către El, fie El le va accepta căinţa.
Ei s-au căit, prin urmare au avut parte de Îndurarea Sa. ’Amr Ibn Al-’Aas era unul dintre aceştia trei. Allah a ales pentru ei calea căinţei şi a milei, deci El i-a călăuzit către Islam. L-a transformat pe ’Amr Ibn Al-’Aas într-un luptător musulman şi într-unul dintre bravii conducători ai Islamului.
În pofida unora dintre atitudinile lui ’Amr, a punctului său de vedere de care nu putem fi convinşi, el a jucat un rol important în calitate de glorios companion: el a sacrificat şi a dat cu generozitate; era un apărător şi un combatant. Ochii noştri şi inimile noastre vor continua să se aplece în faţa sa, îndeosebi aici, în Egipt. Aceia care văd în Islam o religie glorioasă şi valoroasă, văd în Profetul său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) un dar binecuvântat. Aceia care îl văd pe dreptul Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care a invitat la Allah conform unei viziuni clare şi a inspirat viaţa atâtor oameni prin conduita sa corectă, sensibilitate şi evlavie şi aceia care împărtăşesc această credinţă trebuie să continue cu devotament să privească înspre cel pe care destinul l-a făcut cauza introducerii Islamului în Egipt şi a călăuzirii Egiptului către Islam. Aşadar binecuvântat este darul şi binecuvântat este cel care a oferit darul!
Acesta este el, ’Amr Ibn Al-’Aas. Istoricii s-au obişnuit să îl descrie pe ’Amr drept cuceritorul Egiptului. Totuşi văd în această descriere o subestimare şi o supraestimare. Probabil o descriere mai adecvată a lui ’Amr ar fi aceea de a-l numi „Eliberator al Egiptului”. Pentru că Islamul nu a cucerit ţara în sensul termenului modern „a cuceri”, ci a eliberat-o de hegemonia a două puteri imperiale, a două moduri de adorare practicate în două ţări şi de cea mai aspră pedeapsă: puterea imperială a Persiei şi cea a Romei.
Egiptul, în special în ziua în care a pătruns avangarda Islamului, fusese jefuit de către romani, iar locuitorii săi opuneau rezistenţă fără succes. Când strigătele armatelor credincioase au reverberat dincolo de frontierele ţării: „Allah akbaar! (Allah este Mare!)”, s-au grăbit într-o mulţime glorioasă să îmbrăţişeze Islamul, găsind în el eliberare de sub autoritatea lui Cezar şi a Romei.
Astfel, ’Amr şi oamenii săi nu au cucerit Egiptul in sensul clasic al cuvantului, ci a deschis calea pentru ca ţara să îşi ataşeze destinul adevărului, să îşi lege soarta de dreptate şi să se afle în lumina cuvintelor lui Allah şi ale principiilor Islamului. Era preocupat a-i separa pe locuitorii Egiptului şi pe copţii săi de armată şi să limiteze lupta la romanii care au ocupat pământul şi au jefuit bunurile oamenilor.
De aceea îl găsim vorbind cu conducătorii creştini în acea zi şi cu preotul lor. El le-a spus: „Într-adevăr, Allah l-a trimis pe Muhammad cu adevărul şi i-a poruncit să îl transmită. Profetul şi-a dus la îndeplinire misiunea şi a murit, lăsându-ne pe noi să urmăm acest drum, luminosul drum drept. Printre lucrurile pe care ni le-a poruncit să le facem era acela de a fi de încredere în faţa oamenilor, deci vă invităm la Islam. Oricine răspunde este de-al nostru. El are ce avem noi şi are aceleaşi drepturi şi obligaţii pe care le avem noi. Dar cine nu răspunde Islamului va fi forţat să plătească jizyah, în schimbul căreia îi oferim apărare şi protecţie. Profetul nostru ne-a adus la cunoştinţă faptul că Egiptul ne va primi cu braţele deschise şi ne-a sfătuit să fim buni cu oamenii săi, spunând: «Egiptul îţi va fi cucerit după mine şi astfel te sfătuiesc să îi tratezi bine pe crestinii săi, pentru că, într-adevăr, ei au un legământ de protecţie şi relaţii de înrudire.», deci, dacă răspundeţi apelului nostru, veţi avea parte de protecţie şi securitate.”
De îndată ce ’Amr şi-a terminat discursul, unii dintre preoţi şi dintre rabini au strigat, spunând: „Într-adevăr, înrudirea cu privire la care Profetul vostru v-a sfătuit este una apropiată, iar una similară nu poate fi atinsă decât de către profeţi.” Acesta a fost un bun început pentru înţelegerea la care aspira ’Amr şi copţii din Egipt, în pofida a ceea ce conducătorul roman a încercat să facă pentru a o zădărnici.