Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?
Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.
Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.
Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.
Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.
Dintre conceptele coranice putem aminti aici unul central. Dumnezeu care este prezentat prin „cele mai frumoase nume” (al-‘asma’ al-husna) ale sale sau „cele nouăzeci și nouă de nume”, ce reprezintă chintesența credinței islamice. Aceste calificative repetate la sfârșitul versetului, puse în valoare astfel prin rimă și prin ritm, ajung să se încrusteze în memorie. Se poate deduce că un spirit impregnat de Coran va fi, în mod firesc, dispus să și-l reprezinte pe Dumnezeu pornind de la calificativele sale; pentru un musulman lista numelor divine este ca un rezumat al Coranului, ca un memento. Islamul, ca religie teocentrică, are drept crez afirmarea Dumnezeului unic – așa cum aratămărturia de credință „nu există [dumne]zeu în afara lui Dumnezeu!” -, revelat profetului Muhammad. Problema esențială, pornind de aici, este de a ști cine este acest Dumnezeu, iar răspunsul cel mai la îndemână se află în atributele coranice prin care se dezvăluie oamenilor, cum ar fi: Unul, Supremul(Coranul: XXXIX, 5), Viul (Coranul: II, 256), Stăpânul întregii făpturi (Coranul: I,2), Milostivul (Coranul: I,3), Atotputernicul (Coranul: XXIX, 43), Cel care aude și cunoaște totul (Coranul: V,77), Înțeleptul (Coranul: XXXIV, 2), Iertătorul (Coranul: XXXIV, 3), Binefăcătorul (Coranul: XXVII, 41), Iubitorul (Coranul: XI, 91), Creatorul (Coranul: LIX, 25), Înaltul, Marele (Coranul: II ,256), Sfântul (Coranul: X, 69), Gloriosul (Coranul: XXXI, 13) etc. Pe lângă aceste epitete, în Coran există dese definiri ale divinății:
Spune: “Unul este Dumnezeu. Dumnezeu!.. Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni nu-I este asemenea” (Coranul, CXII).
Dumnezeu este lumina cerurilor și a pământului! Lumina Sa este asemnea unei firide unde se află o lampă. Lampa se află într-o sticlă, iar sticla este asemenea unei stele strălucitoare. Ea este aprinsă de la un copac binecuvântat: măslinul care nu este nici de la Răsărit și nici de la Asfințit și al cărui ulei aproape că luminează fără ca focul să-l atingă. Lumină asupra luminii! Dumnezeucălăuzește către lumina Sa pe cine voiește. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Dumnezeu este Atotcunoscător (Coranul, XXIV, 35).
Dumnezeu! Nu este [dumne]zeu afară de El, Viul, Veșnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele dinceruri și de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduința Sa? El cunoaște cele dinaintea lor și cele de după ei, iar ei nu cuprind din știința Sa decât ceea ce El voiește. Tronul Său este mai întins decât cerurile și pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele (Coranul, II, 255).
Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.