Ce înţelegem prin „căinţă” ?
A te căi înseamnă a te întoarce la Allah, a-I cere iertarea păcatelor.
Allah Preaînaltul spune în Sfântul Quran:
Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi dreptcredincioşi, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi. (An-Nur:31).
Rugaţi-vă de iertare la Domnul vostru, apoi întoarceţi-vă, căindu-vă, la El! (Hud:3 ).
Unii oameni se consideră fără păcate, pentru că, zic ei, nu fură, nu mint, nu preacurvesc, nu înşeală etc. Alţii afirmă că sunt tineri şi nu au păcate, că bătrânii sunt cei păcătoşi şi de aceea consideră că doar ei trebuie să facă rugăciune.
În cele ce urmează vom vedea ce înseamnă de fapt un păcat şi cine trebuie să se căiască.
Fără îndoială, că fiecare dintre noi, face păcate, fie mici, fie mari, mai mult sau mai puţin conştient. De exemplu, un păcat mare poate fi considerat comportamentul urât faţă de părinţi prin ridicarea vocii, nerespectarea cuvântului lor, abandonarea lor la bătrâneţe etc. Poate nu ştiai, dar lacrimile mamei aduc supărarea lui Allah. Oare câţi dintre noi se poartă cu părinţii aşa cum ne cere Allah? Oare câţi dintre noi le respectă dorinţele? Oare câţi dintre noi nu îi fac pe aceştia să plângă? Toate acestea nu le consideri păcate? Nu ştiai că supărarea mamei şi a tatălui poate să cântărească mai mult în balanţa din Ziua Judecăţii decât toate păcatele pe care le-ai comis în câţiva ani?
Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: „Toţi sunteţi păcătoşi, iar cel mai bun dintre păcătoşi este cel care se căieşte.”
Câţi dintre musulmani fac rugăciune? Nu ştiai că neîmplinirea rugăciunii face parte dintre păcatele cele mai mari?
În Gehennem (Iad) este o uşă care se numeşte SEKAR.
Allah Preaînaltul spune în Quran-ul cel Sfânt despre ea:
„Ce v-a adus pe voi în Sekar(o uşa a Iadului)?”
Iar ei vor răspunde:
Noi nu am fost dintre aceia care au împlinit Rugăciunea, Şi noi nu l-am hrănit pe sărman, Şi noi am ponegrit laolaltă cu bârfitorii, Şi noi am socotit drept minciună Ziua de Apoi, Până ce ne-a venit nouă ceea ce este sigur! (adică moartea) (Al-Muddathir: 42-47).
Cei care sunt în Focul Iadului sunt întrebaţi de îngeri din milă pentru ei: “Ce-aţi făcut? Ce v-a adus aici?” La care aceştia răspund:
„Noi nu am fost dintre aceia care au împlinit Rugăciunea.”
Primul lucru pentru care o să dea socoteală omul, în Ziua de Apoi, precum a zis Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este Rugăciunea. Dacă va fi acceptată, i se va cere să dea socoteală pentru Zakat (Danie), apoi pentru Post şi pentru Pelerinaj, iar dacă Rugăciunea îi va fi refuzată, nu va mai fi întrebat nimic, despre toate faptele bune pe care le-a făcut, chiar dacă a dat Dania, a postit şi a împlinit Pelerinajul.
În cazul în care nu suntem, cu voia lui Allah, dintre cei care au înfăptuit păcate mari, gândeşte-te la cele mici, la miile de păcate pe care le facem în fiecare zi. Oare câte păcate ni se adună într-o săptămână? Nu vreau să crezi că suntem păcătoşi, ci să înţelegi frumuseţea căinţei, să simţi că vrei să te întorci la Allah, să te căieşti…
Spune Profetul, (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască): „Dreptcredinciosul îşi vede păcatul ca un munte de care îi este frică să nu cadă pe el, iar făţarnicul îşi vede păcatul ca o muscă pe care a gonit-o după ce i se aşezase pe nas.”
Unul dintre credincioşi a spus: „Nu te gândi că-i păcat mic, ci gândeşte-te în faţa cui păcătuieşti”.
Într-adevăr, nu trebuie să desconsideri păcatele mici, pentru că, în cazul în care continui comiterea lor vor ajunge păcate mari, aşa cum picăturile mici de apă formează o cantitate mare, după un timp. Credinciosul trebuie să se gândească că, indiferent dacă păcatul este mare sau mic, tot faţă de Allah Preaînaltul păcătuieşte.
Ce frumos ar fi dacă în fiecare noapte ţi-ai nota într-un caiet cuvintele frumoase pe care le-ai spus în timpul zilei, iar în altul pe cele urâte! Oare care va fi rezultatul? Te vei număra printre cei credincioşi sau cei păcătoşi?
Fără îndoială, o să aflăm că avem o mulţime de păcate.
De aceea, avem nevoie de căinţă.
Sufian Ath-Thawri, unul dintre urmaşii companionilor, spunea: “Într-una din zile, am început să-mi număr păcatele…am numărat 21000 de păcate. În acel moment mi-am spus: Cum o să mă prezint în faţa lui Allah cu 21000 de păcate?”
Priveşte la ceea ce îl durea pe acest om. Ceea ce-l frământa pe el, nu erau averile, plăcerile acestei vieţi…ci erau Raiul şi Focul Iadului. De câte ori te-ai gândit să-ţi numeri păcatele, asemenea acestui dreptcredincios?
Allah ne-a înzestrat cu multe daruri. Oare Îi mulţumim pentru acestea? Nu te gândesti că unora nu li s-a oferit ceea ce ai tu? Nu crezi că trebuie să te căieşti pentru nerecunostinţa ta faţă de Allah?
Haideţi să vedem cum îi numeşte Allah Preaînaltul în Sfântul Quran pe cei păcătoşi:
O, voi robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah! Allah iartă toate păcatele. El este Iertător şi Îndurător. Întoarceţi-vă cu căinţă spre Domnul vostru şi supuneţi-vă Lui, înainte de a veni pedeapsa la voi, căci, apoi nu veţi mai putea fi mântuiţi! (Az-Zumar:53-54)
Nu observi cum îi numeşte Allah pe cei care au întrecut măsura în defavoarea lor, împlinind multe păcate? Dacă Allah îi numeşte pe aceştia „robii Mei”, cum credeţi că-i numeşte pe cei credincioşi? În acest verset, Allah le cere celor păcătoşi care şi-au tăiat orice speranţa de la iertarea Lui, din pricina numărului mare de păcate comise, să nu deznădăjduiască în privinţa îndurării lui Allah, căci El iartă toate păcatele.
Meditează asupra spuselor Profetului, (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască): „Un rob a păcătuit şi a spus: <O, Allah, am păcătuit, iartă-mă> Atunci, Allah a spus: <Robul Meu a ştiut că are un Stăpân care iartă păcatele şi s-a rugat la El! I-am iertat păcatele>. Va sta (o perioadă de timp) cât va vrea Allah după care păcătuieşte din nou şi spune: <O,Allah, am păcătuit,iartă-mă!> Allah a spus: <Robul meu a ştiut că are un Stăpân care iartă păcatele şi s-a rugat la El! I-am iertat păcatele, i-am iertat păcatele, i-am iertat păcatele, aşa că, să facă ce vrea.”
Cât de generos eşti, Tu, Allah! Oare tu şti cât de iertător este Stăpânul Tău?
sursa: Islamul Azi