Adorarea lui Allah

ya allah

Adorarea mea trebuie făcută cu viaţă, inspirată din dragostea pentru Allah. Acest nivel de adorare se numeşte ihsan.
Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), atunci când a fost întrebat despre ihsan a răspuns: “Ihsan înseamnă să-L adori pe Allah ca şi cum te-ar vedea, cu toate că tu nu Il vezi, dar El cu siguranţă te vede”.

Adorarea mea trebuie făcută cu supunere, umilinţă astfel încât să simt gustul şi plăcerea împlinirii ei. ‘Aişa (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus: “Profetul lui Allah vorbea cu noi şi noi vorbeam cu el, dar când sosea timpul rugăciunii era ca şi cum nu ne-ar fi cunoscut şi nu l-am fi cunoscut.”
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a mai spus: “Mulţi oameni nu obţin decât oboseală atunci când îşi îndeplinesc rugăciunea, iar mulţi dintre ei nu obţin din postul lor decât foame şi sete.”

Adorarea mea trebuie făcută cu inima deschisă către Allah şi dedicată Lui, fără să fiu preocupat de alte gânduri, de problemele din această lume. Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a subliniat acest lucru: “Allah nu se uită la (nu acceptă) rugăciunea unui om care nu-şi stabileşte o legătura între sufletul şi trupul său.”

Rugăciunea face legătura directă cu Lumea de Apoi. Când omul începe să se roage părăseşte această lume fizica (materială). Al-Hassan a relatat: “O rugăciune care nu vine din inimă este o cale rapidă spre pedeapsă.”

Adorarea mea trebuie făcută cu multă dorinţă astfel încât să am sentimentul că nu mă satur niciodată. Trebuie să mă apropii de Allah prin rugăciuni (opţionale) răspunzând chemării lui
Allah asemenea unui rob credincios. Intr-un hadith qudsi se relatează că Allah Preaînaltul i-a spus Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): “Eu voi declara război împotriva celui care arată ostilitate faţă de unul dintre robii Mei credincioşi. Şi dintre lucrurile cele mai iubite cu care robul Meu se apropie de Mine este ceea ce Eu i-am poruncit lui (obligatoriu). Robul Meu continuă să se apropie de Mine prin Newafil (rugându-se sau făcând fapte bune în plus de ceea ce este obligatoriu) până ce încep să-l iubesc. Astfel Eu devin pentru el urechea cu care aude, ochiul cu care vede, mâna cu care apuca şi piciorul cu care merge. Şi dacă el Imi cere (Mă cheamă), Eu îi dau (îi răspund) şi dacă Imi cere protecţia, Eu îl voi proteja pe el.” Adorarea mea trebuie să includă rugăciuni obţionale (newafil) cum ar fi rugăciunea de noapte (qiyam al layl). Trebuie să mă obişnuiesc să-mi îndeplinesc rugăciunea de noapte pentru că este cea mai bună armă a credinţei pentru un credincios. Allah Atotputernicul a spus în Quranul cel Sfânt:

Scularea (pentru Rugăciune în toiul nopţii este mai folositoare şi mai potrivită pentru recitare. (Al-Muzzammil 73:6)

Allah îi laudă pe dreptcredinciosii Săi cu următoarele cuvinte:

Ei nu dormeau decât puţin în timpul nopţii, / Iar înainte de ivirea zorilor ei se rugau de iertare. (Adh-Dhariyat 51:17-18)

Când coastele lor părăsesc culcuşurile, pentru a-L chema pe Domnul lor cu frică şi cu nădejde şi ei fac milostenie din cele cu care i-am înzestrat. (As-Sajdah 32:16)

Pentru “a-mi hrăni” adorarea, trebuie să-mi rezerv un anumit timp pentru a citi şi medita adânc asupra Quran-ului cel Sfânt, mai ales înainte de răsăritul Soarelui, pentru că Allah Preaînaltul spune:

Implineşte Rugăciunea de la înclinarea Soarelui până la întunericul nopţii şi citirea din zori, căci citirea din zori are martori. (Al-Israa’ 17:78)

Intotdeauna trebuie să-mi aduc aminte de spusele lui Allah Preaînaltul în Quranul cel Sfânt:

Dacă am fi trimis Noi acest Coran unui munte, l-ai fi văzut umilindu-se smerit şi despicându-se de frica lui Allah. Şi aceste pilde le dăm Noi oamenilor pentru ca ei să cugete. (Al-Haşr 59:21)

Ar trebui cu toții să conștientizăm necesitatea rugăciunii constante în toate aspectele vieţii, pentru că rugile reprezintă “motorul” adoraţiei. Trebuie să urmăm rugile rostite de Profetul  Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).
Allah Atotputernicul a spus:

Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde! (Ghafir 40:60)

 

_______

islaminromania.wordpress.com

În legătură cu o postare