ÎNNOPTAREA LA MUZDALIFAH

 

1. Odată ajuns la Muzdalifah, pelerinul va face rugăciunea de apus (Maghrib/akșam) și rugăciunea de noapte (va face însă doar două ra’ka în loc de patru). Se va face chemarea la rugăciune (adhan) o singură dată, iar chemarea de începere a rugăciunii (iqamah) se va face la fiecare rugăciune în parte. Dacă din anumite motive nu poate ajunge la Muzdalifah până la miezul nopții, pelerinul poate face oriunde altundeva rugăciunea.

2. Este bine să se meargă la culcare devreme pentru ca a doua zi să se poată efectua celelalte ritualuri ale pelerinajului.

3. Cei slăbiți, femeile și copiii pot părăsi Muzdalifah după miezul nopții și dispariția lunii.

4. Se face rugăciunea de dimineață devreme, după care, îndreptat spre Qiblah, pelerinul se roagă la Allah și continuă astfel până la ivirea zorilor.

5. După ce se ivesc zorii, pelerinul pleacă de la Muzdalifah, îndreptându-se spre Mina. În drum spre Mina se strâng șapte pietricele.

6. În drum spre Mina este bine ca pelerinul să spună talbia și, dacă poate, să meargă mai repede când ajunge în locul Mahsir (n.t. denumirea unei văi situată între Muzdalifah și Mina).

7. Poposirea la Arafat nu se termină decât a doua zi dimineața, după ce a răsărit soarele (în ziua în care se sacrifică animale – ziua Nahr).

8. Dacă soarele a răsărit în ziua Nahr, iar pelerinul nu s-a aflat la Arafat, el a pierdut pelerinajul, însă dacă a condiționat la intenție acest lucru, atunci pelerinajul e primit. Dacă nu a pus această condiție, atunci el face ’umrah (adică face tawaf, sa’i și își taie părul). În anul următor el trebuie să facă din nou pelerinajul.

 

 

_______

sursa: www.femeiamusulmana.blogspot.com

În legătură cu o postare