ȘI ȘTIU…

Bismillah-ir Rahman-ir Rahim

Urmatoarele rânduri sunt scrise de sora noastră Lara în ziua în care a împlinit trei ani de la îmbrățișarea Islamului. Allah să o răsplătească, să îi călăuzească pașii mereu pe Calea Sa și să o ajute să fie dintre femeile model ale acestei comunități, urmându-le în comportament și credință pe marile femei ale Islamului! Amin!

Astazi imi „serbez” a doua zi de nastere. Prin voia lui Allah, sint 3 ani de cind am revenit la Islam alhamdulillah. La indemnul unui frate drag noua si important pentru comunitate, voi relua aici citeva cuvinte despre cum am re-descoperit eu Islamul, scrise deja in cadru mai privat si care, re-editate dupa trecerea anilor si experientelor, sper sa fie undeva in viitor un fragmentel dintr-o carte inshaAllah.

Privind in urma peste anii scursi ai vietii mele, imi dau seama ca povestea revenirii mele la Islam a inceput din copilarie. Alaturi de bunici, intr-un sat de linga Iasi, am gustat toate dulcetile copilariei, am invatat ordinea lucrurilor si respectul pentru ceea ce Dumnezeu a creat in jurul nostru, am invatat sa multumesc Bunului Dumnezeu si sa ma rog Lui. Bineinteles, cu voce joasa si pe ascuns, ca altfel „mama si tata pot avea de suferit”. Erau anii ’80… Allah sa aiba in grija sufletele dragilor mei bunici.

Am ales mai tirziu, deja in plina democratie a Romaniei si plina criza post-adolescentina pentru mine, sa urmez cursurile facultatii de Filosofie si Stiinte Politice din Iasi. La disciplina Filosofie studiam si „conceptul de Dumnezeu”. Si adesea in timp ce studiam tirziu in noapte pentru examene, ma trezeam asezindu-ma in genunchi, cu fruntea pe podea. Plingind in hohote, ceream calauzirea Unicului Creator.

Au urmat ani de peregrinari prin Europa de Vest si Statele Unite. Am intilnit oameni fel de fel, am mers in biserici de toate felurile, am mers la intilniri cu Dalai Lama in Central Park, am fost invitata la cina de familii de evrei cu ocazia sarbatorilor lor, am trait sarbatorile ‘romanesti’ departe de casa, m-am intrebat cum pot prietenii din America de Sud sa conceapa un Craciun la 30 de grade, am batut din palme pe ritm de haleluya cu prieteni negri.

In 2007 lucram in Grecia ca ghid turistic, intr-o tara pe care am iubit-o si inca o iubesc, o limba si o arta culinara de care sint inca strins legata, o meserie in care ma simteam ca pestele in apa, intre colegi si prieteni extraordinari, cu salariu bunicel si perspective de marire, de a lua propriul tur al orasului Salonic. Eram multumita.

Deodata mi s-a raspuns la o aplicatie mai veche pentru un job in Qatar. Un loc despre care abia de stiam citeva lucruri, o slujba sub nivelul meu de pregatire si mult sub ce cistigam deja, perspective profesionale neimbucuratoare. Si totusi am simtit ca TREBUIE sa merg acolo. De ce?? m-au intrebat parintii si prietenii. Nu stiu, dar simteam ca trebuie sa merg.

La o luna dupa ce am ajuns in Qatar (in mijlocul lui august caldura si umiditatea zonei sint de-a dreptul neprimitoare), a inceput luna Ramadan. Si in fiecare zi, cu citeva minute inainte de chemarea la rugaciune de la sfirsitul zilei de post, ieseam afara si ramineam cu gura cascata de cit era de LINISTE! O liniste plina de pace si care-ti aducea un gen.. dulce de fericire in inima. Genul de fericire pe care il mai simtisem vag intre copacii de la bunica din gradina. Dar acum nu eram acasa, chiar dimpotriva eram intr-un mediu climateric si profesional putin spus neprietenos. In fiecare seara priveam cerul, copacii, tot din jur scufundat in acea LINISTE inaltatoare. Si apoi izbucnea adhan-ul! Ce minunatie!!!

Am inceput sa intreb ce-i cu religia asta, sa citesc si iar sa citesc. Auzeam mereu „cum poti sa te interesezi de religia oamenilor astora?”, fiindu-mi aratati musulmani care nu erau chiar exemple de pus in rama. Insa alhamdulillah am continuat studiul si cautarea.

In mai 2008 am spus shahada alhamdulillah. Si de atunci continui sa invat despre Islam, continui sa imi fac prieteni cu inimi frumoase de iubire de Allah, continui sa ma minunez in fiecare zi de maretia lui Allah.

Multumesc parintilor mei, care m-au indemnat mereu sa gindesc cu propriul cap si m-au sustinut mereu. Multumesc tatalui meu pentru discutiile interminabile ce le aveam pe balcon si mamei pentru imensa dragoste si rabdare. Nu am cuvinte, si nici nu cred ca trebuie, pentru a exprima dragostea ce le-o port. Bunul Allah sa-i calauzeasca si sa le dea mereu numai bine.

Un alt om important in cursul dezvoltarii mele ca individ, si automat a ajungerii la aceasta decizie, a fost profesorul meu de engleza, Allah sa aiba mila de sufletul lui si sa-i dea ce e mai bine pentru el. Am studiat la unul dintre liceele de top si, sub influenta hormonilor adolescentini poate, ne lovea uneori cite un atac de mindrie gratuita. El ne punea mereu cu picioarele pe pamint spunindu-ne ca „nu conteaza cite diplome de doctorat aduni una peste alta daca la sfirsitul zilei nu esti in stare sa vorbesti cu vatmanul de pe tramvaiul 5 (cea mai apropiata linie de tramvai de scoala noastra)”.

Imi vin in minte toti musulmanii pe care i-am intilnit si de la care am invatat lucruri extraordinare:

* sotul meu, una dintre cele mai mari inimi ce le-am intilnit vreodata, alaturi de care mi-e viata linistita si care imi e mereu suport, alinare, reamintire si exemplu, Allah sa-l rasplateasca numai si numai cu bine;

* sora Khadijah din Qatar, care are o casa adevarata biblioteca islamica mashaAllah;

* surorile de la Markaz Hooda din Dubai, unde am petrecut superbe zile de vineri si nu numai;

* Shk Yasir Qadhi, shk Mohammed Salah, shk Yusuf Estes, Nouman Ali Khan, sub cuvintele intelepte ale carora, la Conferinta de Pace de la Dubai, la doi ani de la convertire, am pus hijabul si din cuvintele si exemplul carora am invatat tare mult;

* dragile mele surori romance linga care locuiesc acum si care imi rabda multe si cu care as dori sa am mai mult timp de impartit;

* sora Gabi din Abu Dhabi, cu adresarea ei plina de coloana vertebrala si dragoste intru Allah;

* dragile surori pe care le-am cunoscut aici pe forum sau la fundatie si care isi au un loc tare special in viata mea; o voi aminti numai pe Sevinci, insa in spatele numelui ei sint toate celelalte surori pe care le iubesc nespus de dragul lui Allah

* fratii profesori de la Scoala Online alaturi de care, printre multe altele, am avut bucuria si binecuvintarea de a ajunge de la 0 barat la primii pasi increzatori in recitarea Quran-ului;

* fratii si surorile din Romania si nu numai cu care tin zilnic sau saptaminal legatura si pentru care am mare respect, admiratie si iubire de dragul lui Allah;

* fratii sau surorile din spatele unor ID-uri sau site-uri pe Internet, pe care nu i-am cunoscut personal, dar de la care am avut mereu de invatat. InshaAllah informatiile pretioase la a caror transmitere contribuie sa fie de mare folos cit mai multora si lor insisi. Primul video islamic, cu care mi-am petrecut ore intregi in primele luni dupa convertire, in care imi gaseam linistea din gindurile si framintarile acelei perioade a fost acesta de mai jos, inshaAllah sa fie alinare si bucurie si pentru altii asa cum mi-a fost si mie:

httpv://www.youtube.com/watch?v=mBnUOEqIu44

Va rog sa luati aminte la cuvintele acestui nasheed, care mie imi merge direct la inima:

httpv://www.youtube.com/watch?v=b_nyhze4z5M

Traducerea nasheedului: